Vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Octavian Marius Popa, cere şi el, alături de Sebastian Ghiţă, convocarea unei şedinţe a Comisiei, afirmând că moartea lui Dan Condrea ridică multe semne de întrebare.
“Eu l-am sunat pe dl. Georgian Pop (preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI – n.r.). Iniţial telefonul suna ocupat. După aceea nu mi-a răspuns. Nu am putut să-l contactez. O să încerc dimineaţă. Şi eu cred că trebuie să ne întâlnim, să vedem ce e de făcut. (…) Capac peste toate, apare acest accident, această moarte, care ridică semne de întrebare. Eu cred că nu degeaba este îngrijorat Sebastian Ghiță”, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, deputatul PNL Octavian-Marius Popa.
El a mai spus că moartea lui Dan Condrea ridică anumite semne de întrebare.
“Eu cred că trebuie să primim nişte răspunsuri, că altfel fiecare dintre noi ne putem gândi la orice – că s-a sinucis sau că a fost o crimă, un asasinat, cine ar fi putut să organizeze aşa ceva, o întrebare de ce nu a fost arestat sau dacă nu a fost arestat, de ce nu era supravegheat atent. Dl. Sebastian Ghiţă spunea că era filat, iar eu înclin să-i dau dreptate, fiindcă dacă a fost lăsat în libertate, singura explicaţie logică este că l-au lăsat în libertate fiindcă vor apărea elemente noi, dar atunci trebuia să fie supravegheat 24 din 24 de ore, nu doar cu program între orele 8.00-16.00”, a adăugat Popa.
El nu a exclus ca un eventual filaj să fi fost făcut de un alt serviciu secret, în lumina ultimelor modificări legislative.
“Nu ştiu dacă vom putea primi noi informaţia, pentru că noi suntem Comisia de supraveghere a comsiei SRI. E foarte posibil ca datorită modificărilor şi schimbărilor apărute, SRI să nu mai fie parte a acestei acţiuni şi să ne răspundă scurt şi sec: nu am fost noi vizaţi, întrucât CCR a luat anumite decizii şi întrucât Guvernul a dat anumite ordonanţe, nu am mai avut nicio implicare, ci erau alte servicii care făceau supravegherea referitoare la această anchetă. Eu cred că ar trebui să se sesizeze şi celelalte comisii”, a conchis vicepreşedintele Comisiei SRI.
Deputatul Sebastian Ghiţă a anunţat că va cere luni în Comisia de control a SRI ca echipa de filaj să facă public raportul şi filmul accidentului, filaj care era “imposibil să nu existe într-un astfel de caz în care au murit zeci de mii de oameni prin infecţiile nosocomiale”.
“După un asemenea scandal public este imposibil să nu existe o echipă de filaj. Aici nu vorbim despre cineva care a furat din raţia de mîncare, ci care a participat la o operaţiune criminală de pe urma cărora au murit, probabil, zeci de mii de oameni prin infecţiile nosocomiale. Cum să nu fie urmărit în fiecare moment?”, a declarat la o emisiune televizată Ghiţă.
“Nu ne putem asuma riscul ca România să fie considerată un stat mafiot, nu pot muri oameni fără o explicaţie clară. Eu am avut mereu încredere în instituţii, dar acesta este un caz care se cere lămurit!”, a mai spus deputatul.
Surse din cadrul Serviciului Român de Informaţii au declarat pentru MEDIAFAX că serviciul nu l-a filat pe patronul Hexi Pharma având în vedere ultima decizie a CCR prin care SRI nu poate pune în aplicare măsuri de supraveghere într-o anchetă penală.
Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, şi-ar fi pierdut viaţa, duminică seară, într-un accident rutier petrecut în judeţul Ilfov, pe drumul ce leagă localităţile Buftea de Corbeanca, medicii urmând să stabilească identitatea acestuia după testele ADN. Maşina condusă de acesta a intrat într-un copac, impactul fiind atât de violent încât bărbatul şi-a pierdut viaţa pe loc. Echipele de salvatori ajunse la faţa locului au găsit o victimă desfigurată, dar actele de identitate ale patronului Hexi Pharma.
Claudia Burada, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov a declarat că există doi martori ai accidentului. Unul dintre ei se afla la volanul unui autovehicul pe care maşina implicată în accident l-ar fi depăşit cu puţin timp înainte de impact şi este audiat, duminică seara, iar cel de-al doilea este un biciclist care trecea prin zonă.