Un deputat reprimit în PSD, în luna aprilie, după ce fusese exclus pentru declarații făcute în luna martie, are o inițiativă spectaculoasă, în Parlament.
Ninel Peia susținea, pe blog, că bebelușii din Argeș nu au murit din cauza E. Coli, ci după vaccinarea DTP. Acum, depuatul Ninel Peia a avansat un proiect de lege care condamnă la doi ani de închisoare profesorii care fac educație sexuală în școli.
La ce ne mai putem aștepta din partea intelectualului ilfovean?
-un amendament la Codul Penal prin care să fie pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani susținerea că omul se trage din maimuță. Expunere de motive: aducerea de atingere demnității persoanei, prin calomnie sau insultă (Cum ar fi să-i spui unui cetățean: “Maimuță e mă-ta”?).
– proiect de lege pentru condamnarea la închisoare, de la 3 la 10 ani, a celor care pun în pericol siguranța circulației pe calea ferată, pe drumurile publice sau siguranța navigației, prin difuzarea de materiale în care se susține că Pământul este rotund. Expunere de motive: oricine vede că nu este așa!
-reintroducerea pedepsei cu moartea, prin ardere pe rug, pentru cei care susțin că Pământul se rotește în jurul Soarelui. Expunere de motive: ar fi culmea, nu mai rămâne decât să spunem că un om a ajuns pe Lună!
Sursa:dcnews