Vatmanii arădeni vor ieşi în stradă. Circulaţia tramvaielor va fi afectată!

tramvai 1

Celor 37 de vatmani din cadrul Companiei de Transport Public Arad s-au mai alăturat alţi 20 în demersurile lor pentru mărirea salariului şi pentru condiţii mai bune de lucru. Vatmanii spun că nu mai pot să îşi întreţină familiile cu banii pe care îi câştigă şi că, dacă situaţia nu se va rezolva lunea viitoare nu vor mai lucra deloc, iar călătorii nu vor avea cu ce să circule. O parte dintre vatmanii nemulţumiţi spun că au avut întâlnire, sâmbătă, cu reprezentanţii Companiei şi că li s-a spus „că li se apreciză munca”, dar că nu sunt bani „ne tot orbeşte cu Legea bugetului care a fost pe anul trecut”, spune unul dintre vatmani.

Cei care vor protesta sunt cei care şi-au făcut deja norma de 176 de ore luna aceasta. „Sâmbătă, duminică şi cel mai rău pentru călători luni-NU VOM MAI IEŞI în circulaţie şi vom ieşi în stradă, în faţa primăriei”, spune un alt vatman nemulţumit.

La ora actuală sunt 116 vatmani, dintre care aproape jumătate au anunţat ieşirea la protest. Ei cer un salariu decent. Mai exact 1700 lei, dar de la data de 1 septembrie, faţă de 1250, cât au acum. De asemenea, doresc spor de stres şi sâmbăta şi duminica să fie plătiţi 100%.

„Spor de stres, deoarece suntem cu dosarul penal la bord. Şi ne stresează şi programul care nu îl putem respecta, iar călătorii se iau de noi”,  spun vatmanii.

FOTO: arhivă

 

Categorie: arad
Tags: greva, mai mari, nemultumiti, salarii, stiir arad, vatmani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici