Pământul are puține locuri ferite de un eventual atac nuclear, iar unul dintre ele se află în România. Vorbim despre peștera Movile din Dobrogea, complet izolată de exterior.
Descoperită de un geolog român, peștera Movile din Dobrogea a ajuns să fie studiată și de cercetătorii NASA. Ei sunt cei care au stabilit că peștera ar fi un loc de pe glob care ar scăpa neatins în cazul în care viața de pe Pământ ar înceta să existe. Are însă un defect major: mediul este toxic pentru oameni.
O lume subterană, ostilă oamenilor, animalelor sau plantelor de la suprafață se ascunde la 30 de metri în adâncurile pământului, într-o zonă împrejmuită de movile la ieșire din Mangalia. Cristian Lascu a dat peste peștera Movile din întâmplare, când în zonă se făceau săpături pentru construcția unei termocentrale.
De când a fost descoperită, în anul 1986, peștera Movile a fost studiată în amănunt de cercetători români, străini, chiar și de la NASA au venit aici. După ce lucrările s-au terminat, a fost acoperită cu o placă de beton și peste tot sunt semne de avertizare pentru că înăuntru este mediu toxic. “Marte subpământean”, așa au denumit specialiștii de la NASA ecosistemul care s-a format în Peșteră Movile. Mediul este unul sulfuros, toxic pentru om.
Peștera se întinde pe o lungime de 300 de metri, are galerii joase de 1-2 metri, iar înăuntru au fost descoperite peste 200 de specii adaptate să trăiască la un mediu fără oxigen, într-un ecosistem vechi de 200- 300 de milioane de ani. Este singurul loc descoperit până acum pe Pământ care ar continua să existe în cazul unei calamități sau al unui atac nuclear.
Cristian Lascu, geolog: “Dacă cumva viața pe Pământ ar fi nimicită, Doamne ferește, ecostistemul ar putea să existe, pentru că el nu depinde de ceea ce se întâmpla la suprafață. Asta a fost interesant și asta a susținut proiectul cu americanii, pentru că asta cumva, de exemplu, viața pe Marte ar putea să existe, dar nu acolo unde o căutăm noi, ci în peșterile vulcanice.”
Oamenii locului i-au văzut pe cercetători și așa au aflat ce se ascunde sub pământul lor. Localnic: “E singurul loc din lume în care viața nu se bazează pe compușii carbonului, ci pe compușii sulfului, din cauza asta fiind unică în lume. Este betonată că să nu se altereze mediul.”
Sursa:stirileprotv