În timp ce Europa se confruntă cu cele mai mari pericole legate de actele teroriste oficiialii din parlamentul European se gândesc cum să diminueze pericolul terorist.
Una dintre ideile legate de diminuarea pericolului terorist vine de la un europarlamentar român, Victor Boștinaru, afiliat la grupul socialiștilor.
Acesta propune ca refugiații să dea o declarație pe proprie răspundere în care se angajează, printre altele, că nu se vor implica în acțiuni de teroriste și că vor respecta legislația și valorile statului membru UE în care sunt relocați, arată Ziare.com.
Boștinaru le-a explicat jurnaliștilor din Parlamentul European că este vorba de „o declarație obligatorie cu valoare legală, pe care orice migrant/refugiat o semnează la locul de filtrare, în care el își asumă necondiționat caracterul laic și secular al societații și al statelor europene”.
Sugestiile lui Boștinaru se află în dezbaterea socialiștilor europeni.
Sursa:realitatea