George Emil Palade este cunoscut lumii drept un „om de ştiinţă american de origine română”, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat al premiului Nobel în anul 1974. Întreaga sa activitate de cercetare şi-a desfăşurat-o în Statele Unite ale Americii “unde a fost distins cu nenumarate ordine şi premii” şi unde s-a stins din viaţa la vârsta de 96 de ani, la data de 8 octombrie 2008.
S-a născut în Iaşi la 19 noiembrie 1912. Tatăl său a fost profesor de filozofie, iar mama profesoară de liceu. A urmat cursurile şcolii „Mihail Kogălniceanu” din Iași. În 1930 devine student al Facultatii de Medicină a Universității din București. În 1940, a obținut titlul de doctor în medicină cu o teză despre structuri histologice. Între anii 1942 – 1945, a servit în Corpul Medical al Armatei Române.
Se căsătoreşte în 1946 cu fiica industriașului Nicolae Malaxa, Irina Malaxa şi pleacă în Statele Unite ale Americii, unde s-a angajat pe post de cercetător la Universitatea Rockefeller din New York.
soții Simionescu și George Emil Palade
“Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicația mecanismului celular al producției de proteine. A pus în evidență particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade. Împreună cu Keith Porter a editat revista The Journal of Cell Biology (Revista de Biologie Celulară), una dintre cele mai importante publicații științifice din domeniul biologiei celulare.”
În 1961 este ales membru al Academiei de Știinte a SUA. În 1973 se transferă de la Institutul Rockefeller, la Universitatea Yale, unde râmâne până în anul 1990, când începe să lucreze pentru Universitatea din San Diego, statul California.
Primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1974, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve „for discoveries concerning the functional organization of the cell that were seminal events in the development of modern cell biology” (pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne).
“Prezentarea făcută la ceremonia conferirii oficiale a premiului Nobel a avut loc în decembrie 1974, cu tema Intracellular ‘Aspects of the Process of Protein Secretion’ (Aspecte intracelulare în procesul de secreție a proteinelor).” Text publicat în 1992 de Fundația Premiului Nobel.”
Este ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975.
Primeşte în 1986, de la preşedintele SUA, Ronald Reagan, „National Medal of Science” (Medalia Națională pentru Știință) pentru: „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.
În 1989 este ales membru de onoare al Academiei româno-americane de arte și științe (ARA) la Universitatea din California.
În 2007, primeşte Ordinul național „Steaua României” în grad de Colan, decoraţie oferită de preşedintele Traian Băsescu.
La 19 noiembrie 2012, la 100 de ani de la naștere, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă aniversară de argint, în atenția numismaților (moneda are valoarea nominală de 10 lei, este din argint cu titlul de 999‰, este rotundă, cu diametrul de 37 mm, are greutatea de 31,103 g, fiind de calitate proof[14], iar cantul este zimțat. Tirajul acestei emisiuni este de 500 de exemplare).
sursacunoastelumea.ro