Sindicaliştii din învățământ protestează pe 1 iunie după ce negocierile privind salarizarea au eşuat

profesori 02

Negocierile dintre sindicaliştii din învăţământ şi reprezentanţii Ministerului Muncii au eşuat, profesorii urmând să declanşeze acţiuni de protest în Capitală pe 1 iunie, au declarat, luni, reprezentanţii sindicatelor.

 

Sindicaliştii din învăţământ s-au întâlnit, luni, cu reprezentanţii Ministerului Muncii, pentru o nouă rundă de negocieri privind salarizarea. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de propunearea Guvernului şi spun că miercuri vor avea loc acţiuni de protest în Capitală.

Potrivit liderului Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, propunerea Guvernului a fost pentru o corecţie de 5% în grila de salarizare, ceea ce ar însemna creşteri doar pentru o parte a cadrelor didactice.

 

“Negocierile au durat 30 de minute. Am propus o creştere salarială de 10% de la 1 ianuarie 2017 sau de 5% de la 1 august 2016 şi de încă 5% de la 1 ianuarie 2017. Propunearea Guvernului a fost pentru o corecţie de 5%. Acesta este lucrul care ne-a nemulţumit”, a declarat liderul FSLI, Simion Hăncescu.

 

Miercuri va avea loc în Capitală un marş de protest al cadrelor didactice, la care se vor alătura elevi şi părinţi.

“Vom comunica rezultatul negocierilor în teritoriu. Cel mai probabil, oamenii nu vor fi mulţumiţi şi în proporţie de 99% marşul de protest va avea loc”, a mai adăugat liderul FSLI, Simion Hăncescu.

 

“Toate unităţile din ţară sunt pregătite să vină la Bucureşti pentru marşul de protest”, a adăugat şi Anton Hadăr, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater.

Sindicaliştii susţin că acţiunile de protest ar putea fi suspendate dacă Guvernul găseşte o soluţie acceptabilă.

În jur de 15.000 de profesori, membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vor ieşi în stradă pe 1 iunie, de Ziua Internaţională a copilului, a declarat Simion Hăncescu preşedintele FSLI pentru MEDIAFAX încă de săptămâna trecută.

  Polițiștii nu mai suportă nehotărârea Guvernului. Sindicatele organizează proteste

 

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: educatie, lege, proteste, salarizare, strada

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici