Palatul Copiilor Arad a obținut 10 locuri I la și un loc II la a XIII- a ediție a Concursului “Tehnologii Express” 2016. Competiția s-a desfășurat pe patru secțiuni (grafica digitală-computerizată – prof. Czege Iosif, matematică distractivă și Programare C++ sectiune coordonată de prof. Lidia Both, orientare turistică- prof. Barkasz Daniel și aeromodelism- prof. Kass Tiberiu). La acest concurs cu participare directă și indirectă au concurat peste 500 de elevi din 24 de județe. “Este un concurs național de tradiție, derulat la Palatul Copiilor Arad, cu un impact major asupra copiilor și elevilor cu aptitudini și deprinderi practice, în zonele de știință și tehnologie”, a spus prof. Czege Iosif. Tot în cadrul acestui proiect educațional, în perioada 20-26 iunie, se va desfășura concursul de karting coordonat de prof. Petru Tabără.