Aparatul care îţi spune ce personalitate ai şi ce job îți prinde a fost inventat de un român

candidati job

MindMi este un sistem inventat de Dumitru Grigore, inginer fizician, care după mai mulţi ani de cercetare şi teste a găsit o metodă mai rapidă de a determina profilul psihologic şi înclinaţia unei persoane către o anumită carieră, către un anumit job.

 

MindMi este un sistem care furnizează informaţii despre profilul psihologic al examinatului (ce fel de personalitate este – coleric, sangvin, flegmatic sau melancolic – şi poate da informaţii şi la nivelul compabilităţii între profilul respectiv şi profilul jobului pentru care aplică, potrivit lui Alexandru Galoş, CEO al Psychometric Systems, compania ce produce şi comercializează MindMi, notează Business Magazin.

 

Cine ar putea utiliza un asemenea produs şi de ce ar avea nevoie cineva de aşa ceva?  „În bănci, de exemplu, pentru anumite poziţii se cere un profil psihologic. Nu poţi să ignori o analiză foarte pertinentă la momentul angajării, pentru că este foarte greu de dat afară un om apoi. Un alt element adus de produsul nostru este optimizarea în cadrul unei companii, în cazul în care un angajat nu se potriveşte pe domeniul unde lucrează în prezent“, afirmă Galoş, privindu‑mă din spatele lentilelor heliomate ale ochelarilor.

 

„Toată lumea dă vina pe chimie când lucrurile nu merg bine între angajaţii dintr-un departament, dar nimeni nu ştie ce este acea chimie. În raportul de compatibilitate de grup generat de MindMi poţi vedea dacă profilul psihologic al unui angajat este valid cu al altuia”.

 

 

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: angajare, aparat, inventatie, job, personalitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici