Fosta soţie a lui Condrea, „la cuţite“ cu propria-i mamă

laura

Fosta soție a lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, abia mai conviețuiște cu mama ei în aceeași casă. Cele două femei se acuză de amenințări și bătaie, iar un judecător a dat inclusiv un ordin de protecție.

După ce Dan Condrea a înaintat divorț, nimic nu a mai fost la fel în viața Laurei Georgescu, prima lui soție. Inclusiv legăturile ei cu membrii familiei s-au răcit și au evoluat în scandaluri semnate la Poliție și soluționate chiar în instanță. Soacra afaceristului a solicitat judecătorilor, anul trecut, un ordin de protecție împotriva fiicei sale, acuzând-o că o agresează verbal și fizic. Mama și-a dat fiica în judecată, solicitând să dispună ”păstrarea unei distanțe minime determinate față de reclamantă, evacuarea pârâtei din domiciliu și atribuirea în mod provizoriu a utilizării locuinței familiale”.

Cei doi metri care ar trebui să le despartă pe cele două femei care locuiesc în aceeași casă le-au înrăit parcă și mai rău. Laura Georgescu, care a spus public de mai multe ori că a fost agresată de fostul soț, Dan Condrea, și-a pozat acum mama cu o bâtă în mână în timp ce, spune ea, ar fi încercat să o agreseze. Ba mai mult, în casa celor două nu de puține ori a fost chemată inclusiv Poliția. Odată pentru plângerile făcute de către Maria Georgescu, cât și pentru reclamațiile Laurei, care și-a reclamat mama pentru că oferă meditații.
laura

foto: Laura Georgescu s-a pozat după ce ar fi fost agresată

”Meditații la negru? Aveți contract? O să aveți la Parchet denunț penal. Știți că și darea de mită este infracțiune?”, susține femeia într-o înregistrare în timp ce-și filmează mama împreună cu un elev.

  Aproape jumătate din spitalele Ministerului Sănătății nu sunt autorizate ISU, iar 239 de clădiri se află în risc de prăbușire (raport)

De partea cealaltă, Maria Georgescu este surprinsă într-o înregistrare în timp ce își cerată fiica pe motiv că aceasta ar vrea să scape de ea. ”Mă dai afară din casă? Lasă că am înregistrările și le dau la poliție”, îi reproșează femeia.

sursa: www.libertatea.ro;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici