Daniela Elena, actuala parteneră a artistului, îi va mai dărui un copil, peste aproximativ șapte luni.
Bucurie mare în familia lui Cătălin Ștefan Ion, alias Cheloo. Iubita sa, Daniela Elena, este din nou înăsărcinată, în aproximativ zece săptămâni, și viitorii părinți își fac deja planuri, sperând că de data aceasta vor avea o fetiță. Momentan, este prea devreme ca aceștia să știe sexul copilului, dar ei își doresc ca băiețelul lor să aibă și o surioară. Cheloo mai are un băiat, Ștefan, în vârstă de opt ani, din prima căsnicie, cu Daniela, încheiată printr-un divorț cu scandal, după ce fosta soție l-a acuzat pe juratul de la Antena 1 c-o înșela și că era violent. De atunci însă, Cheloo și-a refăcut viața, este fericit acum alături de actuala sa iubită, alături de care s-a retras într-o comună din Breaza, departe de agitația din Capitală.
S-au izolat la Breaza
Cei doi sunt foarte discreți cu viața lor personală, iar artistul nu a vorbit până acum mai deloc despre actuala sa familie. Aceștia își consumă în liniște idila, iar vestea că vor fi din nou părinți a fost un prilej de fericire pentru ei. Până atunci însă, chiar dacă a fost cercetat într-un scandal ce are legătură cu traficul de droguri, Cheloo își vede de treabă: are în plan o colaborare surpriză cu un mare artist de la noi și câștigă bani frumoși din muzică nu doar în țară, ci și peste hotare, unde a avut ceva concerte, în ultima perioadă. De asemenea, el și-a rotunjit veniturile și grație contractului pe care-l are cu Antena 1, ca jurat în emisiunea ”iUmor”, unde prestează alături de Bendeac și Delia.