Cunoscutul templu budist din Thailanda va rămâne fără tigri

hepta 2445417

Specialiştii în protecţia faunei sălbatice din Thailanda au început strămutarea tigrilor din renumitul templu budist, situat în provincia Kanchanaburi.

 

Călugării budişti insistă asupra faptului că toate acuzaţiile aduse la adresa lor cu privire la comportamentul necorespunzător aplicat tigrilor sunt false. Timp de două zile, pe 30 şi 31 mai, de pe teritoriul templului au fost evacuaţi 20 de tigri, anunţă creatorul fondului Wildlife Friends Foundation Thailand, Edvin Vik, în mesajul său de pe Twitter.

În jur de 2.000 de persoane, inclusiv medici veterinari, angajaţi ai Departamentului pentru protecţia faunei sălbatice World Customs Organization (WCO), precum şi reprezentanţi ai poliţiei regionale şi ai armatei, sunt implicate în strămutarea tigrilor.

 

 

Iniţial călugării nu permiteau intrarea acestor persoane în templu, însă funcţionarii au obţinut un ordin judecătoresc prin care i-au obligat să se supună. Operaţiunea de strămutare a tigrilor va dura câteva zile, urmând ca tigrii să fie eliberaţi în junglă.

 

Strămutarea tigrilor din templu a devenit posibilă după un conflict de lungă durată între călugări şi cei de la protecţia animalelor, care acuzau călugării de aplicarea unor rele tratamente tigrilor şi de comerţ ilicit cu tigri pe piaţa neagră.

 

Scandalul a izbucnit pe la sfârşitul anului 2014, când s-a depistat că din templu au dispărut trei masculi. Localizarea acestora nu a fost posibilă, deoarece microcipurile implantate în corpurile lor au fost distruse. Angajaţii Departamentului pentru protecţia faunei sălbatice au primit mai multe sesizări de la turiştii care ar fi fost victimele unor atacuri ale animelelor.

 

Călugării au fost avertizaţi să întreprindă măsuri, însă aceştia nu au făcut nimic. Până pe 30 mai, pe teritoriul templului erau 137 de tigri. Anterior, numărul acestora era de 147 de exemplare, dar, în lunile ianuarie şi februarie ale anului curent, autorităţile au confiscat de pe teritoriul templului zece feline.

  Halep: Am fost bolnavă, sper să fiu aptă să joc la nivelul cel mai înalt la Brisbane

 

Tigrii aduceau un venit substanţial templului, de aproximativ trei milioane de dolari. Banii proveneau din vânzările de bilete pentru turiştii care vizitau anual renumitul templu.

 

 

Sursa:descopera

Categorie: mandri.ro
Tags: animale, budist, ONG, templu, tigri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici