Modificări importante în agenda Dacia, marcă a Renault Grup, singurul constructor auto din România. După ce Dacia a lansat la începutul acestei luni prima cutie automată din istoria mărcii, denumită Easy-R, compania se pregăteşte de un facelift important pentru modelee Logan şi Logan MCV. Publicaţia autopromag.ro a prezentat o serie de fotografii spion cu modelele în cauză şi a tras nişte concluzii pe seama lor.
Potrivit sursei citate, modelul MCV va împrumuta grila frontală cu elemente decorative de la Duster, iar acoperirea carcaselor oglinzilor cu material de camuflaj indică faptul că ar putea apărea lămpi de semnal în acele locuri. Autorii mai menţionează faptul că volanul va fi redesenat şi că vor apărea detalii ornamentale din plastic lucios pentru consola centrală.