Conducerea Consiliului Judeţean lasă să se înţeleagă că vina pentru inundaţia de la UPU o poartă firma care a făcut lucrările

upu

Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, regretă cele întâmplate la Unitatea Primiri-Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean, unde o zonă a secţiei respective a fost parţial inundată. „Este un incident regretabil, pe care putem să-l trecem în categoria «caz de forţă majoră». Aradul s-a confruntat şi se confruntă cu ploi abundente, fiind în prezent sub incidenţa de «Cod Galben». Din păcate, din cauza ploilor, a fost afectată  secţia Unitatea Primiri-Urgenţe a Spitalului Judeţean. Practic, sistemul de scurgere nu a mai făcut faţă, iar apa s-a infiltrat până a ajuns să se inunde o zonă a UPU. Tendinţă de inundaţii a fost încă de la primele ploi abundente, de acum o săptămână, când a apărut o primă pată de umezeală. Conducerea Spitalului a făcut un referat către firma care a executat lucrarea şi l-a remis acesteia marţi, 14 iunie. Din păcate, fără un efect concret şi, astfel, s-a ajuns la situaţia de acum”, a declarat Adrian Ţolea, care a relatat şi măsurile de moment care au fost luate: „Am încercat să remediem cât mai repede situaţia, pentru a nu afecta actul medical, unul de maximă importanţă: urgenţele. În prezent, s-au luat primele măsuri, s-a izolat zona respectivă, iar activitatea se desfăşoară la capacitatea necesară”.

De asemenea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a dorit să aducă unele precizări. „În acest moment, prioritatea noastră este să remediem situaţia, nu să căutăm vinovaţi. Dar, pentru a avea toate elementele necesare, este nevoie de un scurt istoric. Lucrarea a fost licitată în 2012, pentru proiectare şi execuţie, contractul s-a semnat în ianuarie 2013, firma este Amahouse, iar recepţia ei s-a făcut în toamna anului 2015. Pe tot parcursul lucrării nu s-au semnalat nereguli sau deficienţe majore. Implicit, comisia de recepţie, formată din 10 persoane, a considerat lucrarea calitativ bună. Consider că era greu de prevăzut că sistemul de scurgere va ceda, nefăcând faţă unei asemenea cantităţi record de precipitaţii. De altfel, lucrarea se află în garanţie. Vom demara o anchetă internă pentru a vedea cauzele exacte şi modalitatea de remediere a acestora. Cred că vom găsi o cale amiabilă de înţelegere cu firma care a executat lucrarea pentru a remedia acest neajuns. Dacă nu vom ajunge la un numitor comun, mai avem şi varianta justiţiei pentru că, repet, lucrarea se află în garanţie”, a completat Adrian Ţolea.

  VIDEO Aproximativ 150 de arădeni au ieşit în stradă pentru a protesta

În prezent, s-au luat măsurile imediate – izolarea zonei, evacuarea apei, crearea unui flux de scurgere a precipitaţiilor – urmând ca în perioada următoare problema să se soluţioneze definitiv.

Categorie: arad
Tags: cj, conducerea cj, inundatii upu, upu sub apa, vina inundatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici