Liderul senatorilor UNPR, Haralambie Vochiţoiu, a declarat marţi pentru MEDIAFAX că fuziunea cu PNL este una dintre variantele de negociere luate în calcul, în vreme ce lideri ai PNL susţin că UNPR trebuie să adere la criteriile de integritate ale liberalilor.
”Este o discuţie (fiziunea, n.r.). La ora aceasta, datorită faptului că se reaşează raportul de forţe în Parlamentul României – pleacă unii în administraţia locală, s-au încheiat alegerile locale, se reevaluează variante, se refac aranjamente pentru toamna care va să vie, toate partidele negociază cu toate partidele în Parlament. Bineînţeles că nici UNPR, a treia forţă politică parlamentară, nu face excepţie. Liderul nostru a fost împuternicit să negocieze o alianţă parlamentară cu partidele parlamentare – PSD, PNL, ALDE. În acest moment se desfăşoară aceste discuţii”, a declarat Vochiţoiu pentru MEDIAFAX.
El a precizat că miercuri, spre finalul zilei, va exista un rezultat al acestor discuţii pentru că ”poimâne trebuie să se închidă nişte majorităţi la nişte consilii judeţene – Timişoara, Caraş Severin şi Maramureş – şi, funcţie de ce stabilim la nivel central, acele înţelegeri se vor duce până la nivel local”.
Potrivit senatorului UNPR, fuziunea este una din variantele luate în discuţie, dar nu singura, iar ”lucrurile sunt foarte fluide”. El a subliniat că alianţele preelectorale cu PSD rămân însă în picioare.
Pe de altă parte, lideri ai PNL au admis că fuziunea este o ”posibilitate”, dar au insistat că una dintre condiţiile prime este ca UNPR să îşi asume criteriile de integritate, ceea ce ar duce la tragerea pe linie moartă a lui Gabriel Oprea.
”Mai departe, UNPR trebuie să asume majoritatea parlamentară şi să se rupă de PSD. Mâine vor anunţa ei dacă sunt de acord cu aceste condiţii, plus majorităţile locale unde ne ajută”, au precizat aceleaşi surse.
Sursa:mediafax