Joi, 23 iunie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine publică, a depistat două persoane care pescuiau cu ajutorul unor unelte interzise deținerii și folosirii neautorizate.
Cele două persoane au fost depistate pe albia râului Mureș, în zona localității Cicir, în timp ce, aflate într-o barcă din lemn, introduceau în apă o plasă de pescuit cu lungimea de peste 40 de metri.
Persoanele au fost identificate, la verificări rezultând că au vârsta de 26 respectiv 15 ani și au domiciliul în comuna Vladimirescu din județul Arad.
Având în vedere că „producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial“ constituie infracțiune conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.