Guvernele din Franţa şi Germania au somat, sâmbătă, Marea Britanie să stabilească urgent când părăseşte Uniunea Europeană, iar un oficial francez a argumentat că va deveni logic că zona financiară a Londrei nu mai poate găzdui instituţii UE.
“Negocierile (pentru ieşirea Marii Britanii din UE – n.red.) trebuie să se desfăşoare rapid”, a declarat Jean-Marc Ayrault, ministrul francez de Externe, citat de site-ul agenţiei Reuters.
“Cele 27 de state membre UE trebuie să fixeze o dată clară pentru încheierea acestui episod. Trebuie să dăm un nou sens Europei, altfel vidul va fi umplut de populism”, a adăugat Ayrault.
Şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, a fost puţin mai moderat, explicând că esenţial este să fie păstrat “proiectul libertăţii şi stabilităţii” construit de Germania, Franţa, Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg.
“Este absolut clar ne confruntăm cu o situaţie care nu ne permite nici să devenim isterici, dar nici să fim paralizaţi. Nu trebuie să recurgem la complicaţii şi nici să ne gândim că avem toate răspunsurile. Dar decizia Marii Britanii nu trebuie să ne ducă spre depresie şi lipsă de activitate”, a spus Steinmeier.
La rândul său, Francois Villeroy de Galhau, guvernatorul Băncii Naţionale a Franţei şi reprezentantul Franţei în Consiliul de conducere a Băncii Centrale Europene (BCE), a avertizat că districtul financiar al Londrei (City of London) nu va mai putea găzdui instituţii europene.
Mişcarea politică favorabilă Brexit nu consideră necesar să iniţieze rapid procedura de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, afirmă Matthew Elliott, şeful campaniei pentru părăsirea UE.
Londra ar trebui să iniţieze negocieri informale privind relaţia post-Brexit cu UE înainte de a activa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, a declarat Matthew Elliot, directorul echipei de campanie favorabilă ieşirii Marii Britanii din UE.
“Nu credem că ar trebui să invocăm urgent activarea Articolului 50”, a afirmat Matthew Elliott într-un interviu acordat agenţiei Reuters.
“Mai bine să se aşeze praful peste vară, timp în care pot avea loc negocieri informale cu celelalte state membre ale Uniunii Europene”, a adăugat Elliott.
Matthew Elliott consideră că negocierile trebuie să includă toate aspectele relaţiei cu Uniunea Europeană, inclusiv contribuţia britanică la buget, accesul pe piaţa comunitară şi transferul serviciilor financiare. “Practic, vor trebui stabilite toate aspectele privind contribuţia noastră la UE, când se încheie aceasta; va fi inclus şi accesul pe piaţa unică, statutul anumitor acorduri privind extrădarea şi alte nenumărate aspecte”, a adăugat el.
Marea Britanie este supusă presiunilor liderilor europeni pentru stabilirea unui calendar rapid în sensul ieşirii din Uniunea Europeană, după ce majoritatea cetăţenilor britanici au decis acest lucru.
sursa: www.mediafax.ro;