Compania care anunța la începutul anului că va scoate din colaps Aeroportul Arad pare să fi dispărut, întrucât nimic din ceea ce au promis reprezentanții acesteia nu s-a concretizat. Biletele de zbor trebuiau puse în vânzare încă din primăvară, iar operarea curselor ar fi trebuit să înceapă deja. Situația este suspectă, pentru că reprezentanții companiei nu au mai pus piciorul la Arad și nici nu au dat vreo explicație pentru nerespectarea termenelor. Reprezentanții aeroportului arădean își pun semne de întrebare și deja există temerea unei păcăleli. Nu de alta, dar nu ar fi prima dată.
Aeroportul arădean este modernizat, terminalul de pasageri, extins din terminalul Cargo fiind inaugurat în primăvară. Potrivit conducerii aeroportului, transformarea tterminalului Cargo în terminal de pasageri a fost o condiție impusă de operatorii aerieni care au negociat cu Aradul. Cu alte cuvinte, aerogara este pregătită să iasă din impas, dar lipsesc operatorii.
În luna ianuarie, la Consiliul Județean se anunța cu aplomb reluarea curselor interne și internaționale de la Arad, acestea urmând să fie operate de compania Join Airlines. Demn de menționat că a fost semnat și un contract în acest sens, iar destinațiile de zboruri urmau să fie spre Verona, Stuttgart, Viena şi Bucureşti. S-a anunțat atunci că trei aeronave au fost alocate de companie pentru zborurile pe care le va opera din România, una dintre acestea urmând să aibă baza permanentă pe aeroportul din Arad.
Preşedintele companiei Join Airlines, Bernard Jacobs a mai spus că Join Airlines nu este o companie low-cost, dar “preţul biletelor pentru rutele din Arad vor fi atractive”.
Acesta a anunțat că biletele vor putea fi cumpărate online din primăvară și că arădenii vor zbura de pe Arad cel mai târziu de la începutul lunii iunie. Nicio promisiune nu s-a concretizat, pe site-ul oficial al companiei neexistând această posibilitate. De altfel site-ul nu este actualizat și nu este menționată nicio cursă spre vreo destinație.
Din martie, când a avut loc ultima întâlnire cu reprezentanții acestei companii aerieniene, Aeroportul nu a mai primit nicio veste. Dan Bălăcel, directorul Aeroportului Arad recunoaște că nu a primit explicații din partea oficialilor Join Airlines. Totuși, acesta spear că săptămâna aceasta se va putea discuta cu aceștia. Bălăcel este rezervat în declarații semn că nimic nu este sigur. „Au anunțat că vor începe să opereze cel târziu din iunie dar nu s-a respectat asta. De asemenea, nu au putut fi achziționate bilete online așa cum au promis la momentul la care am anunțat asta în conferință de presă. Nu am primit nicio justificare pentru nerespectarea termenelor. Ce pot spune este că săptămâna aceasta ar trebui să se poarte discuții cu reprezentanții operatorului“, a spus directorul Aeroportului Arad, Dan Bălăcel.
Există mari semne de întrebare vizavi de această companie, întrucât nicăieri nu există vreo dovadă că aceasta are zboruri. Aeroportul Arad a mai avut negocieri eșuate până acum.