Noua lege a salarizării bugetare: sporurile, incluse în salariul de bază

salarii stat 66321400

Legea salarizării bugetarilor are un impact de 28 de miliarde de lei dacă se ia în calcul varianta care „rezolvă lucrurile“ sau de 10-14 miliarde de lei dacă  se restrâng cheltuielile, ceea ce înseamnă că va putea fi implementată în patru-cinci ani de la adoptare, a declarat, la Adevărul Live, Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii.

 

Oficialul a declarat că proiectul legii va fi finalizat până la sfârşitul acestui an dacă se păstrează echivalările actuale între categoriile de bugetari şi că s-ar deschide o „Cutie a Pandorei“ dacă se va aduce în dezbatere unde se va situa „profesorul faţă de doctor, poliţist sau judecător“.

 

Dragoș Pîslaru a mai spus că doreşte includerea sporurilor şi indemnizaţiilor în salariul de bază, pentru „simplificare“, în contextul în care foarte multe astfel de sporuri au fost acordate prin legi speciale.

 

„Abordarea noastră este una de simplitate, o abordare în care vom încerca să simplificăm. Prin urmare, toate aceste elemente de sporuri, indemnizaţii, care s-au dat pe diverse legi, trebuie înglobate cât mai mult într-un salariu de bază care să reflecte acele principii de echivalare, uitându-ne şi la câştigul net. Mă uit care este salariul de bază, dar mă uit şi cu ce rămâne în mână persoana respectivă“, a mai arătat Dragoş Pîslaru.

 

În acest moment, Guvernul definitivează principiile pe care se va baza noua lege a salarizării, urmând ca acestea să fie făcute publice peste trei săptămâni.

 

Sursa:stiripesurse

Categorie: mandri.ro
Tags: bugetari, crestere, lege, salariu, salarizare, sporuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici