Zi importantă pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad (DGASPC) care a aniversat împlinirea a 20 de ani de la înființare. Evenimentul a avut loc în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”
DGASPC Arad se număra la data de 1 iulie 1996 printre promotorii serviciilor de protecție a copilului în ceea ce privește cadrul legislativ care a stat la baza înființării acestora, fiind al doilea județ din țară cu astfel de servicii, încă înainte de apariția Ordonanței de urgență nr. 26 din 1997.
Din programul evenimentului nu au lipsit pe lângă discursurile aniversare ale oficialităților locale, județene și înmânarea de diplome și pachete aniversare, precum și scurte momente artistice realizate de copiii protejați de DGASPC Arad.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca a avut un discurs în deschidere, acesta adresând un mesaj de mulțumire adresat tuturor celor care lucrează în instituția DGASPC Arad pentru munca pe care o desfășoară de 20 de ani până în prezent. Alături de angajații care muncesc în domeniul asistenței sociale a fost astăzi și secretarul județului, Silvana Lupu, care este și președintele Comisiei pentru Protecția Copilului Arad.
Au fost invitați la eveniment și foștii președinți ai Consiliului Județean Arad, fiind prezenți Dan Ivan, Gheorghe Seculici și Nicolae Ioțcu, dar și fostul secretar al județului Arad, Ioan Silaghi.
Au participat la aniversare și foștii directori ai DGASPC Arad, de la momentul înființării până în prezent, Rodica Tokay și dr. Edita Iuhasz.
Programul artistic a fost susținut în prima parte de copiii din Casele de Tip Familial Sântana și Centrul rezidențial Speranța care au pregătit o șezătoare autentică, cântece și dansuri populare, dar si numere de beat box și dans hip-hop, precum și cântece și poezii.
Au fost înmânate apoi diplome pentru partenerii sociali ai instituției: consilierii județeni, reprezentanții CJA, instituții publice, cele două universități și ONG-uri, precum și tuturor angajaților instituției.
Momente artistice au mai susținut copiii și adulții protejați la CIA Pecica, CP Oituz, CITO Tabacovici, LP Ceahlău și Casele de Tip Familial Lipova.
Cu toții au fost apreciați de cei care au răspuns invitației de a participa la eveimentul aniversar, fiind răsplătiți cu aplauze, dar și cu diplome.
Pe scenă a fost ridicată, în mod simbolic, o căsuță formată din 20 de cuburi, reprezentând toți cei 20 de ani de existență ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad. Îndrăgitele mascote Mickey și Minnnie au fost și ele prezente, jucându-se și făcând fotografii cu copiii prezenți.
Invitat special al programului artistic dedicat aniversării a 20 de ani de existență DGASPC Arad a fost cunoscuta interpretă Claudia Iuga care a și închis, printr-un scurt recital, evenimentul festiv, în sală fiind lansate sute de baloane multicolore. Toți invitații au primit mici cadouri simbolice, reprezentând creații hand-made realizate de beneficiarii serviciilor din centrele DGASPC Arad.
„Pentru noi această zi este una extrem de importantă pentru că ne-am dorit să ne readucem aminte de începuturile Direcției, de ce a însemnat provocarea de a înființa serviciile de protecție a copilului în județul Arad, dar și să trecem în revistă bucuriile și greutățile pe care le-am parcurs de-a lungul timpului împreună. Ne bucură faptul că au răspuns într-un număr atât de mare invitații noștri și că am putut marca alături de ei această zi. Le transmitem La mulți ani! tuturor colegilor noștri, dar și beneficiarilor pe care îi ocrotește astăzi DGASPC Arad”, a spus Erika Stark, director al DGASPC Arad
În toți acești 20 de ani, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, a reușit dezvoltarea unei rețele de servicii care să răspundă nevoilor persoanelor în dificultate, servicii destinate recuperării, consilierii sau găzduirii pentru o perioadă determinată, având ca finalitate oferirea de îngrijire calificată și sprijin pentru creșterea nivelului calității vieții și a gradului de autonomie.