Crucea Roșie Arad aniverzează un moment de refeință pntru organizație. Crucea Roșie Română împlinește astăzi 140 de ani de la înființare, ani în care s-a aflat mereu în prima linie a asistenței umanitare prin suportul pe care l-a acordat.
„Astăzi, Crucea Roșie Română marchează 140 de ani de activitate umanitară neîntreruptă. Suntem recunoscători nenumăratelor generații de voluntari care au acordat de-a lungul timpului ajutor tuturor celor în nevoie, indiferent de condiții. Faptele de excelență din istoria acestei organizații ne motivează și ne obligă să ne adaptăm mereu la ce este nou și să rămânem în prima linie a sprijinului umanitar. Vom continua să aducem bucurie și speranță celor care au nevoie de noi”, a spus Iudita Cuvineanu, președinte al filialei arădene de Cruce Roșie.
În acest an, Crucea Roșie a trimis ajutor locuitorilor din județ, afectați de inundații. Voluntarii organizației arădene au prticipat la campanii umaniare pentru familiile sărace și pentru copiii defavorizați. De asemenea, organizația a participat la concursuri de acordare de prim ajutor.