Percheziţii la hotelul Marriott într-un dosar de evaziune fiscală

bagajul suspect de langa hotelul marriot era gol 18520956

Poliţiştii fac percheziţii la hotelul Marriott din Capitală într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 7.500.000 de lei, vizaţi de anchetă fiind directorul general şi cel executiv al companiei care administrează hotelul, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

 

“În cadrul dosarului penal sunt cercetate două persoane fizice şi o persoană juridică. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2008 – 2015, o societate comercială specializată în prestări de servicii hoteliere şi-ar fi diminuat masa impozabilă prin înregistrarea în mod ilegal de cheltuieli cu dobânzi şi de pierderi din diferenţe de curs valutar”, anunţă Poliţia Română printr-un comunicat de presă.

 

Mai exact, “din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 2008 – 2015, în documentele contabile ale SC S.C.H.G. SRL, au fost înregistrate cheltuieli cu dobânzi şi pierderi din diferenţe de curs valutar, în baza unui contract de împrumut încheiat cu SC S. SRL, cu justificarea falsă că acest contract este garantat de Statul român, fapt care a condus la diminuarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat cu suma de 7.581.113 lei ( echivalentul a aprox. 1.685.000 EURO)”, explică procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

 

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că cei vizaţi de ancheta ar fi Gregor Aufhauser, directorul general al Societăţii Companiilor Hoteliere Grand SRL, firma care administrează hotelul Marriott, şi directorul financiar al societăţii, Kathrin Brettschneider.

 

 

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: evaziune, fiscala, hotel, juridic, Marriott, perchezitii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici