Vezi cum descrie alpinistul arădean Zsolt Torok, Mureşul şi copilăria!

torok

Alpinistul arădean Zsolt Torok a postat pe site ul de socializare un mesaj emoţionant despre Mureş şi copilărie.

„Copiii nu stau acasa, copiii nu stau. Copiii stau dacă noi suntem obosiţi, plictisiţi şi lipsiţi de motivaţia să îi ducem în locuri speciale.

Ce inseamna un loc special?!

Locul special poate fi acela pe care noi îl facem să fie special.

Am copilarit în Arad, iar Mureşul cel mare a fost lumea mea unde mă simţem liber şi în ,,apele mele,,.

În liceu cu o gaşcă mare de prieteni coboram cu saltele la piciorul Podului Decebal unde am cucerit insula cu nisip fin care s-a format în spatele unui pilon de susţinere.

Acum după mulţi ani, chiar peste 25, am căutat ca în mijlocul oraşului în centru să găsesc o adevărată oază de linişte, un loc special. Mi-am adus aminte de insula copilariei mele şi l-am dus pe David acolo. Copiii nu stau acasa, copiii nu trebuie să stea în casă, nici adulţii. Copiii vor aventură, iar partea cea mai faină este că alături de ei avem şi noi parte de aventură, acţiune. Mureşul traverseaza oraşul nostru. Este cea mai mare atracţie, e apă vie, e verdeaţă, e junglă, e ce vreţi voi sa fie …”, a postat Torok pe site.

De asemenea, arădeanul a mai scris că: „Mâine, 9 iulie, de la piciorul podului de la Micalaca se da startul la maratonul pe Mureş, 33 km până la Pecica, bărci, voie buna. Veniţi cu copiii să vadă. Se va vedea bine şi de pe podurile de peste Mureş. Să ne bucurăm împreună de ce avem atât de aproape de noi …”.

  Interpreta Mihaela Mariş a fost deplânsă la 40 de zile de la moartea ei

 

Categorie: arad
Tags: barca, copilarie, descriere, mures, stiri arad, Zsolt Torok

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici