Dorin Cocoş a încasat sume exorbitante din contractele pe care firmele lui le aveau cu spitalele de stat. Nu mai puţin de 85 de milioane de euro a obţinut fostul soţ al Elenei Udrea în 9 ani, din reactivi vânduţi spitalelor.
O anchetă demarată de Rise Project scoate la iveală sumele uriaşe de bani pe care Dorin Cocoş le obţinea din vânzarea reactivilor către spitale. Pentru că firmele lui Cocoş deţineau monopol, preţurile reactivilor erau umflate chiar şi cu 300%, astfel că fostul soţ al Elenei Udrea a ajuns să câştige, într-o singură zi, 18 milioane de euro.
În perioada 2007-2009, spitalele din România au cumpărat reactivi de laborator de la Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea și de la partenerii acestuia. Împreună, au format un cartel, au monopolizat furnizările și au dictat prețurile.
Banii au venit de la stat, prin intermediul spitalelor. Iar spitalele, în special cele din București, au încheiat cu trei dintre firmele grupării Cocoș contracte publice în valoare totală de 85 de milioane de euro.
Ce sunt reactivii
Reactivii de laborator sunt substanțe utilizate în majoritatea analizelor medicale, unele dintre acestea fiind extrem de uzuale. Reactivul se amestecă cu proba biologică recoltată de la pacient și ajută aparatul să determine, spre exemplu, nivelul de colesterol sau glicemie din sânge. Cu alte cuvinte, spitalele sunt dependente de aceste substanţe şi, fără ele, nu pot face o serie de analize medicale.
18 milioane de euro într-o singură zi
În data de 19 iunie 2012, firmele lui Dorin Cocoş au obţinut contracte de 18 milioane de euro într-o singură zi, cu Institutul Matei Balş. De aceşti bani, spitalul cu pricina a cumpărat reactivi. Banii au intrat în conturile societăţilor lui Dorin Cocoş şi au fost retraşi din bancă destul de repede, de fostul soţ al Elenei Udrea şi de apropiaţii acestuia, se mai arată pe site-ul riseproject.ro.
Sursa:libertatea