Mai mult de 3 milioane de salariaţi (65% din totalul de 4,7 milioane) au salarii nete de sub de 2.000 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că sunt plătiţi sub nivelul actual al salariului mediu pe economie.
În categoria salariaţilor cu salarii sub 2.000 de lei net pe lună intră majoritatea angajaţilor din industrie, cei din sănătate, educaţie, comerţ, construcţii sau hoteluri şi restaurante, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Ministerul Muncii şi de la Institutul Naţional de Statistică.
Aproape 1,3 milioane de salariaţi (27% din total) au venituri lunare nete cuprinse între 2.000 şi 4.000 de lei pe lună, în această categorie intrând, de exemplu, salariaţii din telecomunicaţii, din energie, din industria farmaceutică, funcţionarii din administraţia publică sau o parte dintre angajaţii din industria auto.
De asemenea, doar 7% dintre angajaţii locali au venituri lunare de peste 4.000 de lei net pe lună, adică circa 340.000 de oameni, aceştia fiind specialişti care lucrează în domenii precum banking, IT, transporturi aeriene, extracţia petrolului brut sau industria tutunului.
Salariul mediu net pe economie a ajuns în luna mai a acestui an la valoarea de 2.063 de lei pe lună, în creştere cu 14% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate ieri de INS. Cele mai mari salarii le-au obţinut în luna mai angajaţii din IT (unde salariul mediu net a fost de 5.421 de lei), din sectorul bancar (4.548 de lei net) şi din extracţia petrolului brut şi a gazelor natural (4.547 de lei net). La polul opus, în topul sectoarelor cu cele mai mici salarii medii, s-au aflat angajaţii din hoteluri şi restaurante (unde salariul mediu a fost de 1.248 de lei net în luna mai), în industria textilă (1.327 lei net) şi în industria mobilei (1.397 lei net).
De asemenea, cele mai mari creşteri salariale din ultimul an (mai 2016 vs. mai 2015) au avut loc în sectoarele tranzacţii imobiliare (unde salariile au crescut cu 27%), sănătate (+27%) şi IT (+23%), în timp ce scăderi ale veniturilor din salarii au avut loc în sectorul extracţiei petrolului brut şi a gazelor naturale (- 30%) şi în industria grea (-20%).
Sursa:mediafax