Podul Decebal se pregătește de reparație capitală și consolidare. Studiul de fezabilitate al investiției a fost votat ieri de Consiliul Local Municipal. Podul Decebal peste râul Mureș a fost construit în anul 1973 iar pe parcursul exploatării a beneficiat doar de intervenții limitate pentru întreținere. Expertiza comandată anul trecut de municipalitate a stabilit că vechimea obiectivului și traficul intens au afectat starea tehnică şi funcţionalitatea și se impun lucrări de reparaţii capitale însoţite de consolidarea unor elemente constructive, pentru siguranţa circulaţiei rutiere şi pietonale.
Lucrările de reabilitare vor consta în reparaţii şi consolidare la nivelul căii pe pod, lucrări de reparaţii şi consolidare la nivelul suprastructurii, lucrări de reparaţii şi consolidare la nivelul infrastructurilor, lucrări de reparaţii şi consolidare la nivelul rampelor de acces. De asemenea se vor efectua și lucrări de degajare a albiei Mureşului în zona podului. Valoarea investiției este estimată de proiectanți la 8 milioane de lei fără TVA.
În urma lucrărilor de reparație capitală durata de exploatare a podului Decebal va crește cu peste 25 de ani, se va îmbunătății siguranța traficului, se va reduce poluarea fonică și atmosferică