Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă împreună cu responsabilii din Primărie au inspectat în această dimineață cabinetele medicale din mai multe unități de învățământ în vederea evaluării stării acestora și a necesarului de dotări și lucrări de modernizare în continuare. De la preluarea de către Primăria Arad, din anul 2010 cabinetele de medicină școlară au intrat într-un program general de modernizare, pentru a putea asigura elevilor arădeni servicii medicale în condiții optime. O atenție specială s-a acordat cabinetelor de stomatologie din școli, preluate cu echipamente vechi de zeci de ani, unde a fost nevoie de alocarea celor mai mari fonduri pentru aducerea la standarde actuale. O parte din acestea au fost deja dotate cu unit-uri moderne în ultimii doi ani iar în acest an vor primi echipamente noi cabinetul stomatologic de la Școala gimnazială Mihai Eminescu și cel care va funcționa la noul Colegiu Național de Informatică, unde spațiul este în curs de amenajare.
Pentru reprezentanții Primăriei, vizita a fost și prilejul de a verifica respectarea progamului de funcționare al cabinetelor, care ar trebui să asigure asistența medicală pentru elevii arondați inclusiv pe perioada vacanțelor școlare. Personalul cabinetelor care au fost găsite închise fără motive legale va fi sancționat disciplinar.
În unitățile de învățământ din Municipiul Arad funcționează 46 cabinete medicale de medicină generală (32 în şcoli şi 14 în grădiniţe) și 6 cabinete medicale de stomatologie. Acestea asigură asistență medicală pentru peste 26 de mii copii și preșcolari care sunt cuprinși în învățământul preuniversitar. La cabinetele de medicină școlară sunt angajați 60 de asistenți medicali, 8 medici de medicină generală și 6 medici dentiști.