Şase restaurante cu specific italian, marca Jamie Oliver, vor fi scoase la vânzare, în Australia, după ce au fost prinse în colapsul uneia dintre cele mai mari companii din această ţară, Keystone Hospitality.
Keystone deţine franciza în Australia pe restaurantele “Jamie’s Italian”.
Zeci de persoane s-au anunţat deja interesate de cumpărarea acestor restaurante care vor fi vândute într-un singur pachet, nu separat.
“Restaurantele ‘Jamie’s Italian’ din Sydney, Brisbane, Adelaide, Perth, Canberra şi Parramatta sunt localurile care performează cel mai bine la nivel mondial, din cadrul acestui lanţ, şi reprezintă o oportunitate foarte mare pentru cine le va cumpăra”, a declarat Morgan Kelly, de la firma de insolvenţă Ferrier Hodgson.
Cheful britanic a deschis în 2008 restaurantul “Jamie’s Italian”, în Oxford. A fost un real succes şi s-a transformat rapid într-un lanţ de 40 de localuri. “Jamie’s Italian” s-a extins prin francize în toată lumea, business-ul fiind prezent în Emiratele Arabe Unite, Australia, Rusia, Turcia, Singapore, Hong Kong.
Sursa:gustarte