Mai multe țări din estul Europei, printre care și România, ar fi vândut arme țărilor din Orientul Mijlociu, printre care și Siria, transmite The Guardian, care citează un raport. Potrivit sursei citatate, armamentul ar fi ajuns ilegal în țara care se confruntă cu un război civil. În ultimii ani, ar fi fost vândute arme în valoare de 1,2 miliarde de dolari.
Mii de arme de asalt, precum AK-47, dar și lansatoare de rachete, armament greu și muniție ar fi fost trimise din Balcani în Peninsula Arabă, precum și în Siria. Există suspiciuni că armele ar fi ajuns ilegal în țara care se confruntă de cinci ani de zile cu un război civil și chiar ar fi alimentat confruntările din ultimii ani. Armele ar fi fost trimise ilegal din Bosnia, Bulgaria, Croatia, Republica Cehă, Muntenegru, Slovacia, Serbia și România, transmite The Guardian.
De la escaladarea conflictului din Siria, din 2012, cele opt țări au aprobat vânzări în valoare de 1,2 miliarde de euro de arme și muniție către Arabia Saudită, Iordania, Emiratele Arabe Unite și Siria – aceste țări sunt locuri de unde Siria și Yemen și-au procurat armamentul.
În trecut, țările din estul Europei nu au avut astfel de vânzări către această regiune, mai scrie The Guardian. Achiziționarea de armament pare să fi atins un punct culminant în 2015, când ar fi fost încheiate cele mai mari contracte.
Sursa:libertatea