TSD Arad a fost în acest weekend gazda întâlnirii regionale a tineretului social democrat, ce a avut loc la Moneasa. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, senatorul Mihai Fifor şi deputatul Dorel Căprar au participat la dezbateri alături de conducerea centrală a TSD şi o delegaţie numeroasă din întreaga ţară.
„Nu întîmplător a fost aleasă stațiunea Moneasa ca loc de desfășurare al seminarului tinerilor democrați.Am dorit ca prin unitatea și atitudinea noastră să reamintim tuturor că stațiunea balneoclimaterică Moneasa poate și trebuie să redevină perla munților Apuseni.În mod fericit manifestarea a coincis cu tradiţionala paradă a clătitelor, un prilej de a îmbina dezbaterile cu relaxarea şi interacţiunea cu cetăţenii.
Pentru noi, este important să ştim cine suntem, ce vrem, cui şi cum ne adresăm, care sunt partenerii potenţiali ai social-democraţilor români.După cum spunea preşedintele Liviu Dragnea :TSD nu trebuie să fie un PSD mai mic, ci un laborator de idei şi proiecte, care pot confirma sau pot infirma politica generală şi politicile de până acum ale social-democraţilor.La Moneasa am vorbit în acesta an şi despre “Garanția pentru tineri”, un concept care este integrat în strategia Comisiei Europene și pe care actualul guvern tehnocrat se străduie să-l ignore.Suntem o voce puternică și coerentă, vrem și putem să jucăm un rol determinant în societatea românească. Vom începe să ne implicăm în acele domenii care îi interesează în mod real pe cei care sunt din aceeaşi generatie cu noi – crearea de locuri de munca, locuinţe pentru tineri, educaţie de calitate.Nu poti sa construieşti viitorul unei ţări fără tineri.”, spune Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad