Cea de-a XVII-a ediție a sărbătorii câmpenești “Ieșitul la Țarină” de la Tauț a adunat un număr impresionant de localnici și nu numai.
Oameni din zona Tauțului au luat cu asalt parcul din zona centrală a localității și au petrecut împreună preț de câteva ore.
Soliștii de muzică populară și ansamblurile care au urcat pe scena amplasată în parcul central din Tauț au încântat numerosul public prezent. De asemenea, grătarele, micii, tocănițele, dar și berea sau țuica i-au ademenit pe cei prezenți la eveniment. Pentru a întregi tabloul sărbătorii, trebuie spus că mulți comercianți din zonă și din alte zone au fost prezenți cu numeroase bunătăți gastronomice.
Fumul grătarelor era dovada că fripturile erau la putere – fie fleici de carne, fie cârnăciori ori mititei. De asemenea, alte numeroase preparate de patiserie și tot felul de alte dulciuri, fructe de tot felul dar și băuturi răcoritoare variate ori apă minerală.