Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost angrenate, în acest sfârșit de săptămână, în misiuni de ordine și siguranță publică.
În perioada 29-31 iulie a.c., pe timpul misiunilor și în acțiunile desfășurate, echipajele de jandarmi au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 4500 lei. Faptele pentru care au fost aplicate sancțiuni, au fost fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și comercializare de produse fără îndeplinirea condițiilor legale.
În misiunile desfășurate în sistem integrat, jandarmii au întocmit acte de sesizare în cazul săvârșirii a opt infracțiuni, printre care: ”furtul”, ”lovirea sau alte violențe” și “punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.
Manifestările cu public numeros au fost asigurate din punct de vedere al ordinii publice, printre acestea numărându-se manifestările cultural-artistice ce au avut loc în localitățile Ineu, Sântana, Vinga, Moneasa, Chisindia, Tauț și Peregu Mic.