Conducerea Tineretului Național Liberal România l-a desemnat vineri, 9 septembrie, în cadrul sedinței Colegiului Director National ce a avut loc la Eforie Nord, pe Bogdan Boca în funcția de președinte interimar al organizației tinerilor liberali arădeni.
“Încrederea acordată de colegii mei mă onorează, dar mă și responsabilizează. Vreau să le mulțumesc liderilor PNL și echipei TNL Arad pentru susținerea și colaborarea deosebită de care am avut parte încă de la bun început. Aradul este unul dintre orașele în care tinerii liberali și-au dovedit performanța atât în administrație cât și în sfera politică, fapt ce ne determină să venim în continuare cu programe și proiecte noi pentru arădeni. Consider că prioritatea organizației TNL Arad este cetățeanul și bunăstarea orașului, iar noi, ca și până acum, vom contribui la dezvoltarea Aradului, rămânând mereu aproape de oameni.”, a declarat noul președinte TNL Arad, Bogdan Boca
Bogdan Boca are 30 de ani, din 2009 este membru PNL, iar în prezent ocupă funcția de consilier local municipal, fiind la primul mandat.