Un important patronat al transportatorilor rutieri afirmă că Poliția a început cercetări în privința șoferilor participanți la mitingurile anti-RCA de acum două săptămâni.
La două săptămâni după ultimul protest organizat de transportatori în Piaţa Victoriei şi în alte 22 de oraşe din ţară, printre care şi Aradul, îndreptate împotriva creșterii masive a tarifelor RCA, Poliţia Rutieră a început “atacurile” la companiile de transport care au participat la proteste, acuză transportatorii rutieri grupați în Federația Operatorilor Români de Transport (FORT), într-un comunicat de presă remis vineri.
”Firmele de transport, ale căror vehicule au fost filmate şi fotografiate în timpul protestelor, primesc solicitări din partea Poliţiei Rutiere, pentru a furniza datele şoferilor ce se aflau la volan în timpul manifestărilor de la jumătatea lunii septembrie, sub ameninţarea unor amenzi uriaşe”, spun transportatorii.
FORT spune că aceste acţiuni sunt ”abuzuri menite să intimideze transportatorii şi să determine să renunţe la orice formă de protest”. Ei cer Ministerului de Interne să stopeze toate intimidările şi presiunea faţă de cei care au dispus de un drept constituţional.
”În ţări cu democraţie mult mai consolidată, transportatorii sau alte bresle organizează manifestaţii publice care duc la blocaje pe perioade lungi de timp fără a suporta consecinţe nefireşti şi abuzuri instituţionale”, afirmă FORT.
Nu este prima dată când Poliția sau Jandarmeria sancționează participanți la mitinguri neautorizate, în pofida argumentelor solide avute de aceștia pentru a protesta.
În iunie activistul civic Carmen Uscatu a fost amendată cu 3.500 de lei de către Jandarmerie. Ea a fost acuzată că s-a numărat printre organizatorii unui protest neautorizat în Piața Universității din București privind situația critică a spitalelor din România.
sursa: www.digi24.ro;