A murit soacra lui Iohannis

carmen iohannis

Este tragedie în familia preşedintelui României. A murit mama lui Carmen Iohannis. Femeia va fi înmormântată marţi.

Prima Doamnă a României este în lacrimi. Mama sa a murit. Femeia era bolnavă de mai multă vreme. Potrivit surselor din apropierea familiei prezidenţiale, mama lui Carmen Iohannis locuia în Sibiu, într-un apartament din zona centrală.

Administrația Prezidențială, prin purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, a confirmat decesul soacrei și a transmis că “acesta este un moment dureros pentru familia președintelui“. De asemenea, potrivit purtătorului de cuvânt, președintele Iohannis și-a exprimat dorința ca acest eveniment să rămână în zona privată.

Se pare că mama Primei Doamne ar fi locuit în ultima perioadă chiar în casa preşedintelui. De altfel, Carmen Iohannis avea grijă de mama sa, pe lângă alte două femei care o însoţeau mereu pe aceasta.

Preşedintele Klaus Iohannis se îndreaptă spre Sibiu. Şeful statului îşi va anula programul oficial. Astfel, programul de marți al președintelui Klaus Iohannis se va anula, el având anunțate pe agendă participarea la un forum economic România-Slovacia în Capitală alături de președintele Slovaciei, Andrej Kiska, precum și o vizită la comunitatea slovacă din Nădlac, în județul Arad. Vizita președintelui Slovaciei în România va avea însă loc conform programului anunțat, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Mai mult, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a transmis condoleanţe familiei. “Condoleanţe familiei Iohannis“, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Mama lui Carmen Iohannis va fi înmormântată marţi.

sursa: www.romaniatv.net;

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici