Nereguli la examenul de medic specialist

medic 1

Ministerul Sănătăţii va investiga modul în care a fost făcută distribuirea către comisii a candidaţilor la examenul de medic specialist, a anunţat, duminică, ministrul Vlad Voiculescu, spunând că în 11 comisii de examen din centrul universitar Bucureşti candidaţii nu au fost arondaţi comisiilor în ordine alfabetică, aşa cum ar trebui. “Atunci când această mică încurcătură schimbă persoanele care examinează viitorii medici specialişti, lucrurile nu mai ţin de domeniul unei simple erori birocratice”, spune ministrul Sănătăţii.

“Arondarea candidaţilor pentru examenul de medic specialist către o comisie sau alta se face în ordine alfabetică, în funcţie de numele de familie al candidatului. Se pare însă că unii funcţionari din Ministerul Sănătăţii şi/sau de la Centrul Naţional de Dezvoltare Profesională în Domeniul Sanitar mai greşesc câte o literă sau confundă numele de familie cu prenumele”, scrie ministrul Sănătăţii, pe pagina sa de Facebook.

El mai spune că astfel de greşeli apar anul acesta în 11 comisii de examen, toate din centrul universitar Bucureşti, iar “atunci când această mică încurcătură schimbă persoanele care examinează viitorii medici specialişti, lucrurile nu mai ţin de domeniul unei simple erori birocratice”.

“În Ministerul Sănătăţii şi în instituţiile din subordine, ca şi în spitalele din România, profesionalismul trebuie să fie dublat de integritate.
Vom investiga situaţia. Între timp, îi încurajez pe candidaţi să îşi verifice cu atenţie numele trecut pe lista”, adaugă Vlad Voiculescu.

Voiculescu a postat şi adresa de pe site-ul Ministerului Sănătăţii unde candidaţii la examenul de medic specialist pot consulta listele cu cei înscrişi la examen în toate centrele universitare din ţară

  80 de medici, anchetați de DNA pentru luare de mită

Ministerul Sănătăţii organizează, în perioada 19 octombrie-19 noiembrie, examen pentru obţinerea titlului de specialist, pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care finalizează pregătirea în specialitate până la 31 decembrie 2016. Excepţie de la data de începere a sesiunii de examen face specialitatea Anestezie şi terapie intensivă, pentru care examenul a avut loc în 17 septembrie, scrie news.ro. 

Categorie: mandri.ro
Tags: concurs, medici, minister, ministerul sanatatii, sanatate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici