Viaţa celor care repară lifturi nu este uşoară, dar nici lipsită de momente amuzante. Angajaţii unei firme arădene care se ocupă şi cu întreţinerea de ascensoare din Arad au povestit pentru „Adevărul“ mai multe momente hazlii prin care au trecut de-a lungul anilor.
Seria întâmplărilor amuzante este deschisă de un moment în care membrii echipei lui au fost sunat de reprezentanţii unui hotel, disperaţi că nu pot deschide liftul. „Le-am spus că voi ajunge cât pot de repede, dar pe drum tot insistau cu telefoanele. În cele din urmă, mi-au mărturisit care e urgenţa: în lift se afla tortul mirilor, iar invitaţii cântaseră deja de cinci ori «La mulţi ani», dar tortul nu mai ajungea“, povesteşte un tânăr angajat al lui Cionca care a participat la intervenţie.
„Noi suntem Poliţia“
Un alt episod hazliu s-a consumat atunci când trei poliţişti supraponderali au rămas blocaţi într-un ascensor, din pricina gabaritului depăşit. Aceştia au sunat la firma de intervenţie şi au spus: „Poliţia“. Operatoarea a răspuns că nu e Poliţia, ci firma de intervenţie. Oamenii legi au replicat că ei sunt Poliţia, că sunt în misiune şi că au rămas blocaţi, aşa că au cerut o intervenţia cât mai rapidă. Li s-a replicat că e trafic aglomerat în oraş, că angajaţii nu încalcă regulile de circulaţie şi că vor ajunge la ei în 15 minute.
De asemenea, un cartierul arădean Aurel Vlaicu, un câine a fost trimis cu liftul la etajul opt, de către un locatar, dar patrupedul n-a mai ajuns la destinaţie. Pentru că animalul nu a fost suficient de greu pentru a activa senzorul de greutate în cabina liftului, acesta s-a blocat între etaje.
„Câinele era al unui locatar şi era învăţat cu liftul. Când cineva urca, iar animalul intra şi el intra în cabină. Ei, bine, într-o zi, un locatar l-a trimis la etajul opt, unde era proprietarul, dar liftul s-a blocat. Oamenii ne-au sunat să ne spună că s-a stricat ascensorul, însă nimeni nu ştia dacă cineva e înăuntru. Vă daţi seama ce surpriză am avut să găsim un câine când am deschis uşile! De atunci, de fiecare dată când suntem sunaţi de la acest bloc, îi întrebăm pe oameni de câine, dacă sunt siguri că nu l-au uitat în cabină“, mai povesteşte Cornel Cionca.
Un beţiv intră într-un lift
Situaţii la fel de amuzante se întâmplă şi în cazul celor care au consumat alcool şi care doresc să meargă cu liftul. Una dintre situaţii s-a petrecut înainte de 1989: un bărbat în stare de ebrietate s-a urcat în lift şi a apăsat pe buton, ascensorul s-a blocat între etaje, iar arădeanul a adormit între timp. Soţia, văzând că bărbatul nu mai ajunge acasă, a alertat Poliţia de dispariţia lui şi l-a căutat pe la spitale. Totodată, vecinii din bloc care voiau să circule cu liftul au anunţat firma de întreţinere că acesta nu mai merge. „Ajunşi la faţa locului, când am deschis uşile am dat de bărbatul dat dispărut şi care dormea liniştit în ascensor“, mai spune Cornel.
Un caz mai recent este cel al altui bărbat din Arad, tot sub influenţa alcoolului, care a sunat la firma de intervenţii pentru a cere detalii cum să urce cu liftul acasă. Acesta a spus că vrea să fie coordonat cum să urce în lift. „I-am spus să cheme liftul de la buton şi să îmi spună dacă acesta ajunge la el. A confirmat că da, apoi a întrebat ce face de acum încolo. I-am spus să urce în el şi să apese pe butonul cu numărul etajului la care doreşte să ajungă. Apoi mi-a spus că a ajuns ce face, i-am spus foarte calm, ştiind că am de a face cu unul care consumase alcool, să iasă afară din lift când se deschid uşile şi să meargă acasă. Atunci el mi-a sus că aici este partea grea. Când soţia îi va deschide uşa şi îl va vedea aşa, el ce face? I-am spus să intre în casă şi să meargă la culcare. A doua zi omul şi-a cerut scuze de la mine“, povesteşte Cornel Cionca.
Sex în lift
Mai sunt şi arădenii care şi-au dorit să trăiască scene fierbinţi, precum cele din filme, consumate în lift. Unii au şi făcut-o, dar s-a mai întâmplat să rămână blocaţi. Chiar dacă la deblocarea uşilor cuplurile nu au fost găsite dezbrăcate, anumite semne i-au făcut pe ingineri să înţeleagă despre ce a fost vorba. „Lifturile vechi au şi buton de blocare, aşa că unii mai se opresc între etaje cu alte scopuri. Se întâmplă să nu mai pornească liftul şi ne cheamă să-i salvăm… Nu are rost să vă spunem ce găsim în puţul liftului: chiloţi şi preservative“, spune unul dintre ingineri de la firma respectivă.
O altă întâmplare s-a consumat în cartierul arădean Micălaca, unde o vizită nocturnă la două prostituate a început cu peripeţii. „Liftul a fost vandalizat noaptea, dar noi am fost solicitaţi de către administratorul blocului abia a doua zi. Uşile erau scoase din balamale. După ce am făcut reparaţiile, administratorul a spus că vor plăti două doamne de la etajul patru. Le-am spus că le costă 500 de lei, iar ele au râs: «Două ore de lucru pentru noi. Vă servim şi pe voi, dacă vreţi». Am înţeles că sunt prostituate şi aflasem de la administrator că liftul a fost vandalizat de nişte italieni care le-au vizitat noaptea. Au urcat cinci în lift şi s-a blocat, iar un prieten pe care l-au chemat în ajutor a forţat uşile cu levierul“, mai spune specialistul în lifturi.
S-au întâlnit şi numeroase cazuri de oameni care, rămaşi blocaţi în lift, au încercat să spargă uşa. De asemenea, un lift din cartierul arădean Micălaca a fost schimbat, pe cheltuiala locatarilor, după ce a fost incendiat de două ori de o femeie evacuată din locuinţă din cauza datoriilor acumulate la întreţinere şi care a vrut să se răzbune. Situaţii tensionate se mai întâlnesc când unele persoane se blochează în lift şi nu ştiu în ce bloc sunt, iar atunci cei de la intreţinere trebuie să verifice toate lifturile din cartier să dea de ei. Cele mai multe asemenea cazuri sunt de sărbători, când copiii merg cu colinda.
Ce să facem dacă am rămas blocaţi în lift
Cornel Cionca spune că cei care rămân blocaţi în lift au două variante: dacă liftul are buton de alertă, trebuie să îl apese, pentru că sună direct la dispeceratul firmei care se ocupă de întreţinere. Dacă liftul nu are un asemenea buton, cel blocat trebuie să sune la numărul de telefon afişat în lift şi să ceară asistenţă, iar în cel mult 30 de minute va fi scos afară. „La lifturile vechi există doar un buton de alarmă, dar care se aude mai greu, şi atunci este bine să se bată cu pumii în uşă pentru a fi auzit de careva pentru ca noi să fim anunţaţi. Asta dacă cel blocat şi nu are telefon la el să ne sune direct. Cel mai bine este ca cei blocaţi să aştepte intervenţia noastră şi să nu încerce singuri să iasă afară, deoarece pot avea loc accidente. Există dispecerat şi intervenţie non-stop“, adaugă Cornel Cionca.
Sursă: Adevărul