Aproape 10.000 de orădeni s-au strâns la mitingul pentru familia normală. Familia Bodnariu a fost prezentă

miting la orade

Peste 9.000 de persoane au participat, sâmbătă, în Piaţa Unirii din Oradea, la un miting organizat de Coaliţia pentru Familie, pentru a cere modificarea Constituţiei astfel încât căsătoria să fie posibilă doar între o femeie şi un bărbat, şi organizarea unui referendum pe această temă.

Participanţii la miting s-au adunat, sâmbătă, în jurul orei 11 în Piaţa Unirii din Oradea, afisand pancarte cu mesajul “3 milioane de voci! Un strigăt firesc menit să protejeze firescul”, dar şi panglici tricolore pe braţ.

Organizatorii manifestării au declarat că s-a cerut modificarea articolului 48 din Constituţie, astfel încât să fie definită familia conform formulării:“Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

“Nu suntem aici pentru că am fi împotriva cuiva. Noi respectăm libertatea pe care Dumnezeu a dăruit-o omului prin creaţie. Dar credem că libertatea care nu e dublată de responsabilitate aduce după sine anarhia. Suntem aici pentru că noi toţi credem şi mărturisim că Dumnezeu a lăsat în Creaţie încă de la început legi puternice, statornice, legile pe care Dumnezeu le-a aşezat în Creaţie încep din Paradis, unde Dumnezeu l-a creat pe Adam şi i-a dăruit-o pe Eva”, a spus episcopul ortodox de Oradea, Sofronie.

“Să fie o zi în care să nu ne sfiim să recunoaştem defectele din noi, dar să nu minimizăm demnitatea cu care am fost investiţi fiecare după natură. Să arătăm spre adevărul zidit în noi, care nu este negociabil. Sunt lucruri care nu pornesc de la noi, sunt eterne, de neînlocuit, şi în afara competenţei noastre. Este zâmbetul demamă şi calda ei îmbrăţişare. Este braţul patern care inspiră siguranţă. Şi mai este copilul, care o prelungire a ceea ce sunt eu şi totuşi unic în ceea ce este el. Sunt lucruri pe care le recunoaştem şi le respectăm. Conjunctura în care am venit astăzi aici reclamă prezenţa noastră. Nu am venit împotriva cuiva. Am venit să spunem că şi acum pe deasupra norilor străluceşte soarele. Că ne place la lumină şi nu ne place în întuneric”, a apus episcopul romano-catolic de Oradea, László Böcskei.

Participanţii la miting au cerut şi organizarea unui referendum naţional, odată cu alegerile din 11 decembrie, pe tema familiei.

  Ameninţare cu bombă. Nuntaşii s-au trezit cu forţele speciale peste ei

“Mă tem de viitor, de viitorul familiei, de viitorul copiilor şi nepoţilor noştri. Cand a fost elaborată Constituţia Romanei, nimeni nu înţelegea altceva prin termenul de soţ, decât soţ şi soţie. Mă tem că în curând se va înţelege altceva. Cu toate că orice lege trebuie înţeleasă în litera şi spiritul ei. Este foarte curios că instanţa numită Curtea Constituţională a amânat atât de mult pronunţarea în cererea de recunoaştere a acelei familii formate din doi soţi. Mă tem că ceea ce s-a întâmplat în Canada, SUA şi jumătate din statele UE să nu se întâmple şi în România. Legalizarea căsătoriei între homosexuali este doar începutul. La Curtea Supremă a SUA este pe rol legalizarea poligamiei, legalizarea incestului, legalizarea relaţiilor cu animalele, chiar şi necrofilia. Am venit în locul acesta de frica lui Dumnezeu. Uitaţi-vă în istorie, la Sodoma şi Gomora, nimicite din cauza sodomiei “, a spus Petru Vidu, preşedinte Comunitatea Baptistă.

“Aşa-zise societăţi civile şi politicieni controversaţi cereau în 2014-2015 scoaterea religiei din şcoli. Din păcate trăim vremuri din ce în ce mai tulburi. Iată-ne astăzi în faţa unei noi provocări. Anume, apărarea familiei. Mai explicit, modificarea în Constituţiei Romaniei, referitor la căsătoriei, în sensul că familia se întemeiază între bărbat şi femeie şi nu între soţi. Soţi este un termen foarte larg care lasă loc la interpretări. Solicităm structurilor abilitate să organizeze referendumul de modificare a Constituţiei. Să nu precupeţiţi niciun efort în a-i convinge pe cei apropiaţi să îşi exprime votul”, a spus şi Sorin Curilă, preşedintele asociaţiei Părinţi pentru ora de religie.

Pe scenă au urcat, alături de copiii lor, Marius şi Ruth Bodnariu, cărora autorităţile norvegiene le-au luat copii şi i-au returnat ulterior, la presiunile opiniei publice.

Cei doi au afirmat că au un dublu motiv pentru a fi prezenţi la miting, şi anume faptul că susţin valorile familiei, iar familia trebuie să fie aşa cum a lăsat-o Dumnezeu, compusă din bărbat şi femeie, dar şi pentru a le mulţumi locuitorilor din Oradea pentru susţinerea lor, în conflictul pe care l-au avut cu autorităţile norvegiene.

sursa: www.mediafax.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: confesiune, crestini, familia normala, nunta, religie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici