Arădenii sunt invitaţi, joi, 3 noiembrie, la ora 17.00, la o lansare de carte absolut specială. Este vorba despre cartea „Călătoria” a scriitoarei Lili Crăciun.
„Anul trecut scriam o recenzie a unei cărți care mi-a plăcut îm mod deosebit. Și am făcut în așa fel încât s-o aduc pe Lili Crăciun la Arad. Să vă bucurați și voi de o lectură aparte, de o scriitură cu ștaif și niște momente rupte din viață cu care mulți dintre noi n-am fi putut lupta. Joi, 3 noiembrie, la ora 17.00, la Cafeneaua Boeme, din incinta Teatrului de Stat Arad, vine Lili Craciun. Abia aștept să-i prezint cartea, în fața voastră, a tuturor prietenilor mei. Va fi cea mai plină oră posibilă, din câte-ați trăit în ultimul timp. Veți afla cine este Lili, veți avea pielea de găină citind câteva rânduri din carte și, cu puțin noroc, vă veți întâlni și cu prietena mea, Otilia Ţigănaş, care nu pierde nimic din tot ce face lumea cărților mai frumoasă. Bem un vin, o cafea sau un ceai și ne bucurăm de Lili!”, spune Eugenia Crainic.
De asemenea, pe lângă romanul „Călătoria”, Lili Crăciun va lansa şi ”Menajerele soacrei mele”.
„Călătoria” (roman) – drama unei tinere profesoare care apelează la o metodă empirică pentru a scăpa de o sarcină nedorită. Acțiunea se petrece spre sfârșitul epocii comuniste, o perioadă în care avortul era interzis iar nerespectarea era pedepsită cu închisoarea. O carte grea, cumplită. Cum spunea Leonard Relea (pe blogul de la revista Timpul – Iași): ”aș putea spune că este interzisă cardiacilor”.
”Menajerele soacrei mele” (proză scurtă) – cuprinde frânturi din viața a 13 femei, nevoite să accepte slujba de menajeră, având grijă de Buni, o femeie paralizată. Cartea poate fi considerată și un roman întrucît viața lui Buni leagă cele 13 povestiri.