Faimosul chef şi realizator tv Anthony Bourdain tocmai şi-a lansat o nouă carte, Appetites, despre care a vorbit cu Marc Maron, evidenţiind şi unele dintre cele mai mari greşeli pe care le fac oamenii atunci când pregătesc o friptură la grătar.
“Nimeni nu ştie cum să pregătescă o friptură delicioasă”, spune Anthony Bourdain, deşi americanii sunt atât de pasionaţi să facă grătare în spatele curţii, adaugă el.
“Oamenii gătesc friptura prea mult, însă cea mai mare greşeală pe care o fac este că înţeapă şi străpung tot timpul carnea, apoi o ridică de pe grătar pentru a vedea dacă este pătrunsă”.
“Iar atunci când friptura este gata încep să o şi taie”, continuă Bourdain.
Pentru un gust care să facă diferenţa, cheful american spune că este foarte important să laşi carnea să se odihnească 10 – 15 minute, după ce ai stins focul.
“Astfel laşi aromele şi sucurile cărnii să recircule şi să-i desăvârşească gustul. Aşa vei obţine gustul magic, perfect. Atât de simplu”, afirmă Bourdain.
sursa: www.gustarte.ro;