Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 24 noiembrie 2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Radu Matei pentru infracţiunea de tentativă de omor.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: „inculpatul Radu Matei, în ziua de 10.11.2016, în jurul orei 16, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a aplicat două lovituri cu un cuţit tip briceag în piept şi în spate persoanei vătămate N.M., lovituri care i-au pus viaţa în primejdie, cauzându-i leziuni care necesită pentru vindecare 95-100 zile de îngrijiri medicale”.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalul Arad.
Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.