Celebrul fizician Stephen Hawking a fost internat în spital la Roma după ce starea lui de sănătate s-a deteriorat, dar, potrivit purtătorului său de cuvânt, în acest moment nu este vorba despre niciun fel de problemă severă.
Profesorul Hawking, în vârstă de 74 de ani, se afla la Roma pentru a asista la o conferinţă a Academiei Pontificale de Ştiinţe şi s-a întâlnit luni cu Papa Francisc.
Joi noaptea, însă, omul de ştiinţă a fost transportat la Spitalul Gemelli din Roma, acolo unde sunt trataţi în general cei care ocupă funcţia de Papă, pentru unele verificări, reclamând că nu se simte deloc bine.
Acesta a petrecut două nopţi în unitatea medicală ca „măsură de precauţie”, au declarat surse din interiorul spitalului citate de The Independent, care au adăugat că „situaţia este sub control”.
O sursă de la Vatican a precizat şi că planurile de plecare ale lui Hawking şi ale echipei lui, programate pentru sâmbătă, nu au fost modificate. În ultimele săptămâni, fizicianul şi cosmologul Hawking a fost destul de vocal referitor la cele mai fierbinţi subiecte dezbătute în întreaga lume. Într-un editorial publicat joi, acesta a făcut apel la omenire pentru a „lucra împreună” şi a „dărâma barierele” care ar putea fi ridicate după alegerea ca preşedinte a lui Donald Trump.
Profesorul Hawking a adăugat şi că ar fi o „greşeală teribilă” să ignorăm populismul din spatele voturilor pentru Brexit şi a victoriei neaşteptate a magnatului în SUA, iar ulterior a avertizat că „ne aflăm în cel mai periculos moment al dezvoltării umanităţii” în care „tehnologia are potenţialul de a distruge planeta”.
sursa: www.romaniatv.net