În municipiul Arad, au fost identificate, unele familii marginalizate, cu un venit care nu acopera nevoile copiilor.
Lect. Univ. Dr. Alina Breaz este ceea care, alături de numeroşi studenţi, se implică în buna derulare a proiectului.
Studenţii Universităţii Aurel Vlaicu, de la specializarea Asistenţă Socială şi-au dorit să ajute aceste familii, chiar dacă este pe o perioadă limitată şi să găsească (ca viitori specialişti) soluţionarea cazurilor.
“Empatia pentru aceşti oameni, nu trebuie să fie prezentă episodic, ci ea îmbracă meseria de asistent social. Săracia nu este o boală. Ne bucurăm de numărul cât mai mare de studenţi voluntari care binevoiesc a fii prezenţi, la astfel de acţiuni, cu caracter umanitar. Acţiunea o să continue până la praznicul Crăciunului, şi nu numai. Mulţumim tuturor pentru sprijin, în special conducerii Universităţii Aurel Vlaicu, doamnei rector Ramona Lile”, a declarat Alina Breaz.