Laura Codruţa Kovesi nu şi-a plagiat doctoratul. Poate doar 4%

codruta

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, joi, că acuzaţiile de plagiat care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi sunt neîntemeiate.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în lucrarea de doctorat, este decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), anunţată oficială într-o conferinţă de presă. Potrivit reprezentanţilor Consiliului, retragerea titlului de doctor ar fi decizie excesivă şi neadaptată.

Membrii Comisiei au stabilit că 4 la sută din teză, adică aproximativ 20 de pagini din 444, sunt similare cu alte surse.

În aceste condiţii, Consiliul General al CNATDCU propune Ministerului Educaţiei menţinerea titlului de doctor al procurorului şef al DNA.

Anunţul a fost făcut de Mircea Bob, preşedintele Comisiei juridice a CNATDCU, care a precizat că decizia a fost luată după ce Consiliul General şi-a însuşit raportul Comisiei Juridice, cu 35 de voturi “pentru” menţinerea titlului de doctor şi cu o singură abţinere.

Decizia a fost luată prin vot, în şedinţă a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, după analizarea raportului întocmit de comisia juridică cu privire la teza de doctorat a procurorului-şef al DNA, care a avut la bază analiza a trei experţi care au evaluat lucrarea.

“Mâine are loc o şedinţă a Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor  Diplomelor şi Certificatelor Univeristare (CNATDCU) în care se va decide prin vot rezultatul final asupra evaluării tezei de doctorat a doamnei Kovesi”, a spus ministrul Educaţiei.

La începutul acestei săptămâni, Comisia juridică a CNATDCU a primit raportul întocmit de comisia de experţi care a analizat lucrarea de doctorat a procurorului şef al DNA. Comisia de experţi a fost alcătuită din trei persoane. Raportul a fost prezentat pentru decizia finală Consiliului general al CNATDCU.

  Percheziţii în Arad, la Serviciul de Medicină Legală şi la locuinţele unor persoane suspectate de infracţiuni de corupţie

Universitatea de Vest Timişoara a apreciat, după analiza sesizării de plagiat făcute de Mugur Ciuvică în privinţa tezei de doctorat a Laurei Kovesi, că 564 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate sunt similare cu alte surse, ceea ce, la nivelul întregii lucrări, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 la sută, arată News.ro.

Categorie: mandri.ro
Tags: dna, kovesi, laura codruta, plagiat, procuror

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici