DEZASTRU!!! Ne-au vândut până în 2023!

iohannis

Entuziasmul celor care cred ca, gata, de acum incolo ne vom lua tara inapoi, se va zdruncina serios atunci cand vor afla ca, desi in conditiile in care va exista chiar si vointa guvernamentala in acest sens, lucrurile sunt complicate serios de o intelegere parafata de catre guvernul tehnocrat, la indemnul presedintelui Klaus Iohannis, cu Banca Mondiala, relateaza National.

 

Pentru ca, desi tehnocratii anuntasera cu surle si trambite, la instalarea lor la Palatul Victoria, ca sunt constienti ca nu au decat un mandat de un an si ca nu vor intreprinde niciun demers care sa implice Romania pe termen lung, iata ca au facut exact contrariul.

 

Asa ca, in chiar primele zile ale anului, cand nici nu se instalasera bine noii ministri prin birouri, o importanta delegatie a Bancii Mondiale, condusa chiar de catre Cyril Muller, nimeni altul decat vicepresedintele pentru Europa si Asia Centrala, descindea la Bucuresti. Iar  dupa ce influentii bancheri aveau o lunga intrevedere cu seful statului roman, se pare ca Iohannis a fost atat de convins ca trebuie sa ne punem din nou „latul” Bancii Mondiale de gatul bugetului, incat la doar cateva zeci de ore de la aceasta intalnire, ministrul Fondurilor Europene, Aura Raducu, asistata chiar de catre premierul Dacian Ciolos, parafa o intelegere cel putin surprinzatoare. Este vorba despre un memorandum care creeaza cadrul de oferire a asistentei tehnice „oferite” Guvernului Romaniei pana in anul 2023! Asa ca, in toata aceasta perioada de inca sase ani, nici  macar nu vom putea beneficia dupa bunul plac de fondurile europene absorbite de la Bruxelles, pentru ca trebuie sa obtinem musai si „OK”-ul „consultantilor” Bancii Mondiale.

 

Mangaiati pe cap

 

Bineinteles insa ca inainte sa ne inhame din nou la „jugul” memorandumului, reprezentantii organismului financiar international l-au mangaiat frumos pe cap pe presedintele Romaniei, laudandu-l, atat pe el, cat si pe tehnocrati, ca nu renunta la „asistenta” oferita de catre Banca Mondiala.

 

Mai ales ca, dupa cum a sustinut Cyril Muller, „este o mare placere pentru Banca Mondiala sa sprijine Romania cu asistenta tehnica provizorie”. Asistenta care, in viziunea sefilor Bancii Mondiale, ar fi dus la „imbunatatirea semnificativa a situatiei economice din Romania”. Asta poate doar pe hartie, ca daca  o tinem in acelasi ritm de „imbunatatire” pana in 2023, poate doar multinationalele vor mai ramane in picioare in tara noastra. Oricum, „mangaiati” pe crestet de finantistii globalizarii, Iohannis si Ciolos au semnat ca ne angajam ca, pe termen lung, pana in 2023, sa nu miscam in front fara avizul Bancii Mondiale.

 

Asistati cu japca!

 

O Banca Mondiala la a carei presiune, sa nu uitam, am privatizat si concesionat cam toate resursele si utilitatile. Si care acum, ca nu prea mai este nimic de dat de la buget, s-a bagat singura in seama, oferindu-si ajutorul de a ne asista cu japca si sa ne invete cum sa cheltuim si fondurile europene! Pentru ca, prin acest memorandum lasat mostenire de catre tehnocrati,  reprezentanta Bancii Mondiale, Elisabetta Capannelli se angajeaza sa creeze „cadrul de oferire a asistentei tehnice pentru Romania in diferite domenii, in special pentru cresterea capacitatii administrative si pentru implementarea  reformelor structurale pe care Guvernul Romaniei doreste sa le implementeze in contextul utilizarii fondurilor europene pana in anul 2023”. Adica, indiferent de culoarea politica a viitoarelor guverne, acestea nu vor putea, de exemplu, construi un mare spital regional din fonduri europene, fara ca sa-si dea cu parerea, sub forma de „asistenta”, si reprezentantii Bancii Mondiale. Si, mai mult chiar, fiind vorba de o forma de „asistenta tehnica”, specialistii romani se tem deja ca viitorii guvernanti vor fi pur si simplu legati de maini si de picioare, intrucat reprezentantii bancii vor „creiona” pasii concreti de realizare a unor asemenea proiecte de importanta nationala.

  Olt: Microbuz cu 20 de pasageri implicat într-un accident; 10 persoane transportate la spital

 

La mana expatilor

 

Si, mai ales la cat a fost „sprijinit” capitalul autohton in ultimii ani, nu ai cum sa nu te gandesti ca, desi ministrii viitoarelor cabinete guvernamentale vor bate cu pumnul in masa ca vor, de exemplu, sa imbunatateasca infrastructura din Romania, „asistentii” de la Banca Mondiala sa aiba cu totul alte pareri. Ca si alte preferinte despre beneficiarii contractelor cu fonduri europene care ar trebui sa implementeze aceste proiecte, bineinteles. Mai ales ca vicepresedintele BM, Cyril Muller a anuntat deja ca institutia sa va „asista” programele sectoriale precum reformele din administratie, educatie, sanatate si alte sectoare. Mai mult chiar, desi probabil doar din spirit de gluma, acelasi Muller ar fi dat si niste  asigurari ca „de asemenea, dorim sa sprijinim Romania in atingerea obiectivelor sale, cresterea economica si cresterea nivelului de trai pentru toti cetatenii”.

 

Si asistati, si cu banii luati!

 

Acum, desigur, s-ar mai putea gasi unii naivi care sa ia de buna intentia tehnocratilor care ne-au vandut, practic, pana in 2023, argumentand ca daca tot s-au oferit specialistii aia sa ne ajute, de ce sa nu profitam. Numai ca, „asistenta tehnica” pe care ne-a bagat-o pe gat Banca Mondiala nu este nici pe departe una „moca”, ea costand, de fapt, o gramada de bani. Asa ca, mai ceva ca in bancurile cu Radio Erevan, Banca Mondiala nu ne da niciun euro sponsorizare sau imprumut, ci incaseaza de fapt cateva zeci de milioane bune de euro pentru aceasta „asistenta”. Bani care vor fi achitati tocmai din fondurile europene de care proiectele de infrastructura din Romania, pentru a da un singur exemplu, au atat de mare nevoie. Si este suficient sa amintim doar ca ultimul memorandum asemanator, pe o perioada mult mai scurta, ne-a costat 32 de milioane de euro! Bani europeni care, cu siguranta, puteau fi cheltuiti in alte proiecte, fie ele si neasistate de expatii de la Banca Mondiala.

 

Sursă: revistablogurilor.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: banca mondiala, importante, iohannis, tehnocrati, vandut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici