Noii parlamentari arădeni au intrat duminică în posesia certificatelor care atestă faptul că au fost aleşi în legislativul României, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Prefectura Arad.
Social-democraţii au fost cei care au câştigat alegerile în judeţul Arad, iar în urma votului aceşltia vor avea patru parlamentari: un senator şi trei deputaţi.
Liberalii vor avea un senator şi doi deputaţi, USR va fi reprezentată de un senator şi un deputat, iar UDMR va avea un singur dseputat.
Astfel, cei trei senatori de Arad sunt: Mihai Fifor (PSD), Ioan Cristina (PNL) şi Adrian Wiener (USR).
În Camera Deputaţilor, Aradul va fi reprezentat de: Dorel Căprar, Florin Tripa, Adrian Todor (PSD), Glad Varga, Eusebiu Pistru (PNL), Sergiu Vlad (USR) şi Petru Farago (UDMR).
Din cei zece parlamentari arădeni, cinci se află pentru prima dată în această postură.
De la evenimentul de duminică de la Prefectura Arad au lipsit doi dintre aleşi: senatorul Mihai Fifor şi deputatul Eusebiu Pistru.