Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Ştefan

stefan

În a treia zi de Crăciun, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Ştefan. Tradiţia spune că, în această zi, oamenii trebuie să aducă în case icoana cu acest Sfânt, despre care se spune că-i ajută pe cei cu probleme de sănătate.

Sfântul Ştefan, primul diacon şi martir al Bisericii, este serbat de credincioşii ortodocşi în a treia zi de Crăciun. În biserici, se pomenesc creștinii care au murit în împrejurări dramatice și se împart pachete cu alimente celor care poartă numele de Ștefan.

În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ștefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfânt.

O veche tradiție spune că azi este bine ca oamenii să aducă în case icoana care-l înfățișează.

De asemenea, legenda spune că, pentru sporul casei și sănătatea rudelor bolnave sau păgubite, este bine ca astăzi să dăruim icoana Sfântului Ștefan şi o candelă nouă, aprinsă. Totodată, este bine să ne împăcăm cu persoanele cu care suntem certați.

Numele este de origine grecească, Stephanos, și înseamnă “coroană” sau “cunună”.

Sfântulu Ștefan ar fi fost ucis cu pietre. Având în vedere că în vremea aceea cei omorâţi în acest fel nu puteau fi înmormântați în cavoul familiei, se presupune că trupul său a fost pus în mormântul unui creștin. Moaștele Sfântului Ştefan au fost descoperite în anul 415.

 

Categorie: mandri.ro
Tags: crestini, importante, ortodocsi, sarbatoare, sfantul stefan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici