Primii miniștri, avizați pozitiv de comisie. Cine sunt aceștia

media 148351681432973100

Alexandru Petrescu, ministrul propus pentru Economie, și Mihaela Toader, propusa de PSD pentru a fi ministru delegat al Fondurilor Europene, au primit aviz pozitiv, miercuri, după audierile din comisiile de specialitate.

 

Alexandru Petrescu, propus ministru al Economiei, este din anul 2015 președinte al Consiliului de Administrație al S.N.C.F.R. Călători S.A. și din anul 2014 director general și membru al Consiliului de Administrație al C.N. Poșta Română S.A., potrivit site-ului www.postaromana.ro.

Voi demara un audit la nivelul Ministerului. Am o foaie de parcurs foarte clară. Misiune mea e de a o materializa!”, a spus Alexandru Petrescu.

Mihaela Virginia Toader a absolvit cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității “Nicolae Titulescu” în 2002. În 2005, a absolvit Masterul “Spațiul Public European”, din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București.

A fost consilier pentru afaceri europene în cadrul Secretariatului General al Guvernului (2003-2008) și director al Direcției de Politici Publice din cadrul aceleiași instituții (2008-2013).

În martie 2013, a devenit director la Unitatea de Analiză, Programare și Evaluare în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, potrivit site-ului www.congresuleducatiei.ro.

”În ceea ce priveşte obiectivele mele la Ministerul Fondurilor Europene, ele sunt destul de simple şi puţine. Simple de înţeles, nu neapărat de realizat. Ne-am stabilit în programul de guvernare să ajungem la un grad de absorbţie de 72,5% la sfârşitul anului 2020 şi 100% la sfârşitul exerciţiului financiar, în 2023 (…) Pentru a putea realiza acest obiectiv avem câteva măsuri care trebuie luate urgent, în prima jumătate a anului 2017: lansarea call-urilor gradual, acolo unde ele sunt pregătite (…) Este imperios necesar să ne punem la punct sistemul de evaluare şi selecţie a proiectelor (…) Nu putem uita despre acreditarea autorităţilor de management, este un pas extrem de important”, a declarat Mihaela Toader în faţa comisiilor parlamentare.

  Start la înscrierile în competiţia E.ON Energy Globe Award Romania 2017

Toader a mai spus că absorbţia fondurilor europene este un obiectiv naţional, care trebuie să fie dincolo de discuţii politice, de neînţelegeri şi de diferenţe de abordare.

Sursa: stiripesurse.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: audieri, guvern, importante, ministri, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici