Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a propus arestarea preventivă a Laurei Kovesi, procurorul șef al DNA, și a lui Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, după ultimele acuzații lansate joi la adresa lor de Sebastian Ghiță.
Ghiță a susținut că el se întâlnea săptămânal cu Laura Kovesi, în timp ce Băsescu spune că el, pe când era șef al statului, se întâlnea cu aceasta mult mai rar.
“Aflu şi eu din ce spune Ghiţă că se întâlnea de două ori pe săptămână cu Kovesi. Păi eu m-am întânit cu Kovesi, cred, în cele două mandate de procuror general şi unul de procuror şef DNA, de şase ori. Iar unul din episoade e cel cu revoluţionarii… Am mai avut o întâlnire legată de conflictul ei cu Bica. Şi aflu că Ghiţă se întâlnea de două ori pe săptămână cu Kovesi. Unde participa şi Coldea şi mai venea şi şeful staţiei CIA. Pă, fraţilor, nu avem un procuror general să îi ia pe toţi în noaptea asta? Preventiv, că să nu schimbe informaţii între ei dacă vreţi. Aşa cum procedează ei,când îşi aduce aminte câte un delator de ce a fost acum 10 ani şi îl arestează preventiv sau aşa cum i-a făcut lu Udrea. I-au cerut patru arestări într-o zi, de ce nu ar fi şi ei arestaţi preventiv, după declaraţiile lui Ghiţă?”, a declarat Traian Băsescu, joi seară, la România TV.
sebastian ghita