Crăciunul pe stil vechi 2015. Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.
Calendarul iulian şi gregorian
Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor – care era mai corect, dar nici el perfect – de 365 zile, altul, al românilor, care era de 355 zile. Însă, rămânea anual o diferenţă de timp de zece zile între aceste două sisteme, şi chiar între fiecare dintre ele şi calendarul solar. După această constatare, s-a simţit nevoia de îndreptare a lor şi a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.
Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile şi 6 ore şi cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute şi 46 secunde rezulta anual o diferenţă de 11 minute şi 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferenţă de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian).
Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 i.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paştilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocţiul de primăvară.
Specialiştii astronomi au constatat că, şi după aceea, din 123 în 123 de ani echinocţiul de primăvară retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învăţaţii vremii – în Răsărit ca şi în Apus – au sesizat faptul şi au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.
La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reforma, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.
Congresul de la Constantinopol 1923
Cu toate că în anul 1923, la un congres ţinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte calendarul gregorian, data Paştilor se calculează încă pe baza calendarului iulian, în care echinocţiul de primăvară are loc cu 13 zile mai târziu. De aici neconcordanţă cu data Paştelui din Biserica Catolică.
Între timp, s-a constatat de către astronomi ca şi între calendarul gregorian din 1582 şi cel astronomic exista o diferenţă anuală, diferenţa care, la 3500 de ani, ar face ca şi calendarul gregorian să rămână în urmă cu o zi şi o noapte. Calendarul ortodox, îndreptat în 1924, va ţine seama şi de această diferenţă.
Biserica noastră, făcând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singura la adoptarea calendarului gregorian, odată cu adoptarea lui de către Stat, în 1919, ci abia după Consfătuirea interortodoxa de la Constantinopol din 1923, care a hotărât îndreptarea calendarului şi în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferenţei de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui îndreptat (adică 21 martie în loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).
Data echinocţiului de primăvară de la 8 martie, la care ajunsese calendarul iulian, este adusă la 21 martie, corespunzând calendarului solar, cum stabiliseră Părinţii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Calendarul iulian îndreptat la Consfătuirea interortodoxa de la Constantinopol va deveni mai corect decât cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecţi, adăugând o zi în plus din patru în patru ani, când luna februarie va avea 29 de zile în loc de 28 zile. Prin aceasta, în calendarul ortodox îndreptat, diferenţa dintre anul solar şi cel civil este redusă – prin modul de bisectare – până la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face că abia după 42.772 de zile calendarul (îndreptat) să mai rămână în urmă cu o zi şi o noapte.
Calendarul îndreptat, întrebuinţat de aici înainte de către ortodocşi, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.
Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale
La Consfătuirea interortodoxa de la Constantinopol (1923) n-au participat, însă, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale. De aceea, îndreptarea calendarului adoptata aici a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la dată pe care o va crede potrivită, pentru a nu da naştere la tulburări.
Convinse de necesitatea îndreptării calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) şi Biserica Ortodoxă Romană (1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sărind peste cele 13 zile cu care rămăsese în urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxă din Polonia (1924), Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxă Bulgara (1968).
Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Pastile şi toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”.
TRADIŢII şi OBICEIURI în ziua Crăciunului pe stil vechi
Potrivit vechiului calendar iulian, sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos, stabilită pe 7 ianuarie, este prefaţată de seară de Ajun, când copiii şi tinerii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, având colaci legaţi cu ştergare înflorate, colindă pe la casele rudelor şi prietenilor, în cete, pentru a aduce vestea cea bună a Naşterii Pruncului Sfânt.
După ce colindătorii se întorc la casele lor, familiile tradiţionale se reunesc la o masă de post, denumită ‘Cina Sfântă’, după răsăritul primei stele pe cer, semnificaţie a astrului ce i-a călăuzit pe magi către locul Naşterii Mântuitorului.
Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocşii de stil vechi pun aceleaşi bunătăţi de post specifice Sărbătorilor. Moldovenii, ardelenii sau minorităţile de ruşi lipoveni, bulgari, ucraineni sau sârbi pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi, pipinci (ciuperci) cu usturoi sunt mâncărurile care anunţă, în noaptea Naşterii Domnului, o mare Sărbătoare.
Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni include bucate specifice cum ar fi haladet (o piftie specială, care se serveşte cu hrean), lapşa (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă-de-vie sau varză. Nu lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorbă de perişoare sau chifteluţe. La deşert se servesc cozonac cu nucă, colţunaşi cu brânză (vareniki) şi alte specialităţi ruseşti. Imediat după masă încep să apară şi colindătorii, care cântă în casă, în faţa icoanei. Singurul colind este o cântare bisericească, ”Hristos Rajdaetsea”. Colindul începe de la preotul satului şi continuă la restul gospodăriilor.
Pentru ucrainenii din Maramureş, sărbătorirea Naşterii Mântuitorului se face potrivit obiceiurilor moştenite de generaţii. În Ajunul Crăciunului se mănâncă de post, dar tradiţia cere ca pe masă să fie aşezate nouă feluri de mâncare, ce simbolizează bogăţia de peste an. Cea mai importantă mâncare este ”hrebleanca”, o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De asemenea, nu poate lipsi de pe masă grâul fiert, simbol al roadelor bogate, sau peştele. Un obicei aparte este acela că picioarele mesei sunt legate cu un lanţ iar acesta rămâne aşa până la Bobotează, pentru ca binele să rămână în casă.
În seara de Ajun, după apusul soarelui şi până înainte de miezul nopţii, sunt aşteptaţi copiii la colindat. La ora 12 noaptea se merge la biserică, la snocne, cum se numeşte slujba de la miezul nopţii. După slujbă, în biserică se colindă iar din repertoriu nu lipseşte cea mai veche şi mai lungă colindă, care conţine 17 strofe. În dimineaţa de Crăciun, toată lumea merge din nou la biserică, unde un grup de tineri vine cu Viflaimul.
Sârbii, pe lângă bucatele speciale pe care le pregătesc cu acest prilej, aprind la miezul nopţii de ajun banjakul (o creangă de stejar), pentru că arzând, acesta aduce în viaţa lor bunăstare, fericire şi noroc. Până la miezul nopţii se mănâncă doar mâncăruri de post iar sub feţele de masă se pun, conform tradiţiei, bani şi fân, acestea urmând să fie scoase doar la Bobotează (19 ianuarie). Atunci fânul va fi dat animalelor din gospodărie.
Crăciunul pe stil vechi îl sărbătoresc şi românii care fac parte din Biserică Ortodoxă de Stil Vechi, stilistă, cum este denumită popular (nerecunoscută canonic de nici o biserică ortodoxă). Pentru aceştia, sărbătoarea Naşterii Domnului se face potrivit cu tradiţiile locului, cea mai mare parte dintre ei aflându-se în Moldova.
Naşterea Mântuitorului este sărbătorită şi de basarabeni, tot pe 7 ianuarie. Cele două mitropolii care activează pe teritoriul Republicii Moldova (Mitropolia Basarabiei, ce aparţine canonic de Patriarhia Română, şi Mitropolia Moldovei, care aparţine Patriarhiei Ruse) sunt pe stil vechi. În Basarabia există obiceiul ca Ajunul Crăciunului să fie aşteptat cu pâine. Gospodinele coc din aluat ”crăciunelul”, un colac mic în forma cifrei opt, dar şi ”ajunelul”, care nu completează optul, adică doar vesteşte apropierea ajunului Naşterii Domnului. Aceşti doi colaci se agaţă, împreună cu flori de busuioc, la icoană şi se ţin până la Sf. Gheorghe, când se scot şi se dau la animale, ca să la păzească de rele.
În ziua de Crăciun, fiecare creştin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi, la prânz familiile se reunesc la masa tradiţională, cu preparate din purcel de lapte fript la jar, sarmale, peşte, ciorbe şi borşuri, zacuscă, totul stropit din abundenţă cu vin rubiniu şi votcă.
Sursa: crestinortodox, rtv ziarulunirea.ro